SLÚJNICĂ, slujnice, s. f. (Înv.) Femeie angajată pentru a munci în familia sau în gospodăria altuia; slugă, servitoare. – Din sl. služĭnikŭ.

SLÚJNICĂ, slujnice, s. f. (Astăzi rar) Femeie angajată pentru a munci în familia sau în gospodăria altuia; slugă, servitoare. – Din sl. služĩnikŭ.

SLÚJNICĂ, slujnice, s. f. (Astăzi rar) Femeie angajată cu luna sau cu anul pentru a munci în familia sau în gospodăria cuiva; servitoare. Slujnicele puneau masa pentru cină. CAMIL PETRESCU, N. 67. Artemie se ospăta cu poftă din farfuria cu felii de pîne și de brînză, pe care o slujnică i-o pusese dinainte. STĂNOIU, C. I. 34. Seara... își aduce fiecare actriță slujnica, s-o aibă la costumat. CARAGIALE, O. III 7.

slújnică (înv.) s. f., g.-d. art. slújnicei; pl. slújnice

slújnică s. f., g.-d. art. slújnicei; pl. slújnice

SLÚJNICA-CÚCULUI s. v. codobatură, prundar, prundaș.

SLÚJNICĂ s. v. servitoare.

SLÚJNICĂ ~ce f. rar Femeie angajată la stăpân pentru treburi casnice; servitoare. /<sl. služiniku

slujníc, -ă, s.m. și f. 1. (s.m. și f.; înv.) servitor, slugă. 2. (s.f.; reg.; în sintagmă) slujnica-cucului = codobatură. 3. (s.m.; reg.) piuar.

slujnică f. servitoare. [Slav. SLUJNIKŬ, servitor].

slújnic m. (vsl. služinikŭ, rob, služĭbĭnikŭ, servitor, služĭbinica, servitoare; rus. služitelĭnica). Vechĭ. Servitor.

slújnică f., pl. e (d. slujnic. Cp. și cu sîrb. sluškinja, slujnică). Servitoare.

slujnica-cucului s. v. CODOBATURĂ. PRUNDAR. PRUNDAȘ.

SLUJNICĂ s. servitoare, slugă, (livr.) servantă, (reg.) jupîneasă, (fam.) mariță.