SLUJITORÍME s. f. (Rar;, cu sens colectiv) Mulțime de slujitori; totalitate a slujitorilor. – Slujitor + suf. -ime.

SLUJITORÍME s. f. (Colectiv) Mulțime de slujitori; totalitate a slujitorilor. – Slujitor + suf. -ime.

SLUJITORÍME s. f. (Cu sens colectiv) Mulțime de slujitori, totalitatea servitorilor sau oștenilor unei curți domnești (sau boierești). Să se tragă clopotele de primejdie! Să se scoale toată slujitorimea asupra hoților. SADOVEANU, Z. C. 341. Constantin Brîncoveanul neîngriji in urmă armata. «El strică multă slujitorime, zice cronicarul, făcîndu-i podani prin satele lui și ale rudelor lui». BĂLCESCU, O. I 21.

slujitoríme (rar) s. f., g.-d. art. slujitorímii

slujitoríme s. f., g.-d. art. slujitorímii

SLUJITORÍME s. servitorime, (pop.) slugărime, (reg.) slugăret.

SLUJITORÍME f. înv. (colectiv de la slujitor) 1) Totalitate a slujitorilor. 2) Mulțime de slujitori. /slujitor + suf. ~ime

SLUJITORIME s. servitorime, (pop.) slugărime, (reg.) slugăret.