SLUGÓI, slugoi, s. m. Augmentativ al lui slugă; om slugarnic, de o supunere josnică, lipsit de demnitate. – Slugă + suf. -oi.

SLUGÓI, slugoi, s. m. Augmentativ al lui slugă; om slugarnic, de o supunere josnică, lipsit de demnitate. – Slugă + suf. -oi.

SLUGÓI, slugoi, s. m. Augmentativ al lui slugă. 1. v. slugă (1). Porțile trosnesc. Ivărele sar. Porțile se deschid. Fug trei-patru slugoi. STANCU, D. 137. Slugoiul, ajutat de două femei, o duse în odaia ei. CARAGIALE, O. I 314. 2. v. slugă (2). Să trezească în sufletul cititorului pentru respectivii slugoi ai sacului cu bani un sentiment de ură. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 2/1. ♦ (Adjectival) Care se comportă servil, lingușitor. [Era] slugoi cu domnul Costache și cîrcotaș cu oamenii ceilalți. PAS, Z. I 151.

slugói s. m., pl. slugói, art. slugóii

slugói s. m., pl. slugói, art. slugóii

SLUGÓI s. (fig. depr.) lacheu. (E ~ al unui om influent.)

SLUGÓI ~ m. (augmentativ de la slugă) depr. Persoană care manifestă o supunere oarbă; om slugarnic și lipsit de principii. /slugă + suf. ~oi

slugoiu m. fig. om slugarnic.

slugóĭ m., pl. tot așa (d. slugă). Iron. Slugă uricĭoasă: un slugoĭ obraznic.

SLUGOI s. (fig. depr.) lacheu. (E ~ stâpînului.)