SLOVÉN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau slovenilor (1), referitor la Slovenia ori la sloveni. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din sb. sloven.

SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni.

SLOVÉN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Sloveniei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau populației ei, privitor la Slovenia sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă meridională vorbită de sloveni. – Din scr. sloven.

SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. – Cf. slomni.

SLOVEÁN, -Ă, sloveni, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte din populația de bază a Sloveniei (în Iugoslavia).

SLOVENÍ, slovenesc, vb. IV. Tranz. (Învechit ș arhaizant) A citi greu, pronunțînd literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. Sevastian... învață să slovenească buchile și-i scrie feciorului său de la oraș. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 184, 4/3. Pe Anton Pann l-ai slovenit la șase ani. PAS, Z. I 26. Aron flăcăul slovenea psaltirea. SADOVEANU, O. VII 213. ◊ Absol. Cu ochelari pe nas și slovenind arar, Se bucură bătrînul și-i fălos Cînd îmi citește numele-n ziar. BENIUC, V. 101. După ce-am prins a sloveni, parcă am altă putere. CAMILAR, N. II 371. Citea cu glas înalt dintr-o psaltire, Dar în citit cam slovenea. COȘBUC, P. II 232.

slovén adj. m., s. m., pl. slovéni; adj. f., s. f. slovénă, pl. slovéne

slovénă (limbă) s. f., g.-d. art. slovénei

slovení (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 să sloveneáscă

slovén s. m., adj. m., pl. slovéni; f. sg. slovénă, g.-d. art. slovénei, pl. slovéne

slovénă (limba) s. f., g.-d. art. slovénei

slovení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. slovenésc, imperf. 3 sg. sloveneá; conj. prez. 3 sg. și pl. sloveneáscă

SLOVENÍ vb. v. bucheri, silabisi.

SLOVÉN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Slovenia. ◊ (s. f.) limbă slavă meridională vorbită de sloveni. (< fr. slovène)

sloveán (-éni), s. m. – 1. Slav. – 2. Sloven. Sl. slovĕninŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 45), cf. schiau. Înlocuit treptat, cu primul său sens, de slav, s. m., din fr. slave și cu al doilea de sloven, s. n. – Der. slovac, s. m. (locuitor din Slovacia); slovenesc (var. slavonesc), adj. (slav); slovenește (var. slavonește), adv. (în limba slavă); slovenie, s. f. (înv., limba slavă).

SLOVEÁN ~eánă (~éni, ~éne) Care ține de slavi; propriu slavilor. /<sl. slovĕninu

SLOVÉN1 ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Sloveniei sau este originară din Slovenia. /<fr. Slovene

SLOVÉN2 ~ă (~i, ~e) Care aparține Sloveniei sau populației ei; din Slovenia. /<fr. slovene

SLOVÉNĂ f. mai ales art. Limba slovenilor. /<fr. slovene

slovení, slovenésc, vb. IV (înv.) 1. a citi cu greu, pronunțând literă cu literă sau silabă cu silabă; a silabisi. 2. (reg.; în forma: slomni) a îngăima; a șopti. 3. (reg.) a încerca să învețe; a începe să priceapă. 4. (reg.; despre melodii, cântece etc.) a încerca să descifreze sau să deprindă. 5. (refl.; reg.; în forma: slomni) a se zvoni, a se anunța. 6. (fig.; reg.; despre lumină, culori, în forma: slomni) a apărea treptat; a miji; a se distinge cu greutate. 7. a bănui; a dibui.

slovean a. și m. slavon.

slovenì v. a slomni: e de mirare cum poate sloveni NEGR. [Tras din slovă].

Sloveni m. pl. Slavii din Stiria, Carintia, Carniolia, Friul și litoralul Adriaticei: 1.720.000 loc.

Sloveán,-că s. (vsl. Slovĭenin). Slavon. Slav vechĭ meridional din evu mediŭ. V. slav.

2) slovenésc și (Del.) slognésc și (azĭ, vest) slomnésc și slovnésc v. tr. (din vsl. sŭložiti, a compune, sŭlognĭa, silabă; bg. rus. slog, silabă, și vsl. slaviți, a vorbi, infl. și de slovenesc 1, adică „învăț slovenește”. Cp. și cu rîvnesc, rimnesc și pocnesc, pognesc, pomnesc). Vechĭ. Silabisesc. Azĭ. Vest. Pronunț cu nesiguranță orĭ cu frică: a slomni un cuvînt. Fig. Descifrez, pricep: tăceți, că’ncep și eŭ să slomnesc (Cod.). V. intr. Încep să mă arăt: cînd somniră zorile (CL. 1910, 1, 38; 1912, 11, 1201, și rev. I. Crg. 9, 26).

sloveni vb. v. BUCHERI. SILABISI.

SLOVÉN, -Ă (< fr.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit ca națiune pe terit. Sloveniei. Mai trăiesc în Italia, Austria, Ungaria și S.U.A. De religie creștină (catolici). ♦ Persoană care care aparține acestui popor sau este originară din Slovenia. 2. Adj. Care aparține Sloveniei sau populației ei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă indo-europeană din familia slavă, grupul meridional, vorbită de sloveni. Este cea mai occidentală limbă din grupul meridional, cu multe elemente latine și împrumuturi germane. În sec. 15 apar primele fragmente de texte scrise. În 1584 este tipărită prima gramatică care codifică limba literară scrisă. Alfabet latin. Se mai vorbește în Italia, Austria și Ungaria.

SLOVÉNĂ s. f. (cf. scr. sloven): limbă slavă din grupul meridional, vorbită în R. Slovenia (în nord-vestul R. Croația), cu centrul la Ljubljana, și în unele regiuni din sudul Austriei și din nord-estul Italiei. Este limba oficială a R. Slovenia și cea mai armonioasă (alături de sârbo-croată) dintre limbile slave, deoarece a păstrat urme ale vechiului accent muzical din slava comună. Folosește alfabetul latin (ca polona, ceha, croata, slovaca și sârba lusaciană) cu adaptările făcute de limba croată. Prima atestare de limbă slovenă datează din secolul al X-lea. Între secolele al XI-lea – al XV-lea ea n-a mai fost folosită în scris, datorită influenței germane și latine. În secolul al XVI-lea, după Reformă, s-a format limba literară slovenă, care s-a desăvârșit, în aspectul ei modern, în secolul al XIX-lea.