slovac definitie

18 definiții pentru slovac

CEHO-SLOVÁC, -Ă, ceho-slovaci, -ce, adj. Care aparține deopotrivă Cehiei și Slovaciei, referitor la Cehia și la Slovacia în aceeași măsură. – Ceh + slovac.
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau slovacilor (1), referitor la Slovacia ori la slovaci. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque.
SLOVÁC, -Ă, slovaci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Slovaciei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau populației ei, referitor la Slovacia sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci. – Din fr. slovaque.
SLOVÁC2, -Ă, slovaci, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte din populația de bază a Slovaciei. Dintr-un grup de slovaci, o armonică își amestecă notele răgușite cu cele ascuțite ale unei mandoline. BART, S. M. 34.
SLOVÁC1, -Ă, slovaci, -e, adj. Care aparține slovacilor, al slovacilor; care este originar din Republica Cehoslovacă. Limba slovacă.
cého-slovác (dintre Cehia și Slovacia) adj. m., pl. cého-slováci; f. cého-slovácă, pl. cého-slováce
slovác adj. m., s. m., pl. slováci; adj. f., s. f. slovácă, pl. slováce
slovácă (limbă) s. f., g.-d. art. slovácei
slovác s. m., adj. m., pl. slováci; f. sg. slovácă, g.-d. art. slovácei, pl. slováce
slovácă (limba) s. f., g.-d. art. slovácei
SLOVÁC s., adj. 1. s. (prin Transilv.) tăut, tot. 2. adj. (Transilv.) tăuțesc.
SLOVÁC, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Slovacia. ◊ (s. f.) limbă slavă vorbită de slovaci. (< fr. slovaque)
SLOVÁC1 ~că (~ci, ~ce) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Slovaciei sau este originară din Slovacia. /<germ. Slowake, fr. Slovaque
SLOVÁC2 ~că (~ci, ~ce) Care aparține Slovaciei sau populației ei; din Slovacia. /<germ. slowake, fr. slovaque
Slovaci m. pl. Slavii din partea orientală a Ceco-Slovachiei în număr aproape de 2.706.000.
SLOVAC s., adj. 1. s. (prin Transilv.) tăut, tot. 2. adj. (Transilv.) tăuțesc.
SLOVÁC, -Ă (< fr.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit ca națiune pe terit. Slovaciei. Mai trăiesc în Ungaria, Serbia, și Muntenegru, Ucraina, România, Polonia, Federația Rusă, S.U.A. și Canada. De religie creștină (catolici). ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Slovacia. 2. Adj. Care aparține Slovaciei sau populației ei. ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Slovacia. ♦ (Substantivat, f.) Limbo indo-europeană din familia slavă, grupul occidental, vorbită în Slovacia, dar și în Republica Cehă, Ungaria, N Serbiei și în S.U.A. de slovaci. Fondul lexical de bază, moștenit din slava comună, corespunde în mare măsură celui din cehă; a suferit influențe latine; are multe împrumuturi germane. Cele mai vechi texte datează din sec. 16. Ca limbă literară modernă se dezvoltă abia în sec. 20, pe baza dialectului central. Alfabet latin.
SLOVÁCĂ s. f. (< adj. slovac,-ă, cf. fr. slovaque): limbă slavă din grupul occidental, vorbită de slovaci – locuitori ai Slovaciei, fostă componentă distinctă a R. S. Cehoslovace, azi R. Slovacă – de slovacii din unele zone care aparțin R. Ucraina și de slovacii stabiliți în România, în zona Banatului (centrul Nădlac). Este limba oficială a R. Slovace. Înrudită îndeaproape cu ceha, ea are același accent (pe prima silabă) și folosește același alfabet (latin); se deosebește de cehă mai ales prin elementele lexicale împrumutate din rusă și din limbile slave meridionale. A fost atestată în secolul al XV-lea, prin documente din timpul mișcării husite. S. literară s-a format abia la sfârșitul secolului al XIX-lea, pe baza dialectului slovac de apus, dezvoltarea ei fiind mult îngrădită de ocupația maghiară care nu permitea folosirea ei ca limbă oficială. După 1918 – anul independenței de stat a popoarelor ceh și slovac – ea s-a dezvoltat ca limbă oficială (alături de cehă), în cadrul statului cehoslovac format atunci, cu trei grupuri dialectale distincte: cel de răsărit, cel de apus și cel de mijloc. Existența unor elemente lexicale slovace în limba română și a unor elemente lexicale române în limba slovacă (pe baza vecinătății istorice dintre cele două popoare) i-a determinat pe lingviști să vorbească despre o influență a limbii slovace asupra limbii române și, invers, despre o influență a limbii române asupra limbii slovace (v. influénță).

slovac dex

Intrare: slovac (s.m.)
slovac 2 s.m. admite vocativul substantiv masculin
Intrare: ceho-slovac
ceho-slovac adjectiv
slovac 1 adj. adjectiv
ceh 1 adj. adjectiv
Intrare: slovac (adj.)
slovac 1 adj. adjectiv