sloi definitie

2 intrări

13 definiții pentru sloi

SLOI, sloiuri, s. n. 1. Bloc de gheață care plutește pe apele curgătoare și stătătoare, înainte ca acestea să înghețe cu totul sau în timpul dezghețului. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) un sloi (de gheață) prin inimă (sau pe spinare, rar, peste obraz) = a-l trece (pe cineva) fiori de spaimă. A fi sloi = a-i fi cuiva foarte frig, a fi înghețat. ♦ Fig. Om rece, nepăsător, necomunicativ, lipsit de căldură sufletească. 2. (Rar) Țurțur de gheață. – Din bg. sloj.
SLÓI, sloiuri, s. n. 1. Bloc de gheață care plutește pe apele curgătoare și stătătoare, înainte ca acestea să înghețe cu totul sau în timpul dezghețului. ◊ Expr. A-i trece (cuiva) un sloi (de gheață) prin inimă (sau pe spinare, rar peste obraz) = a-l trece (pe cineva) fiori de spaimă. A fi sloi = a-i fi cuiva foarte frig, a fi înghețat. ♦ Fig. Om rece, nepăsător, necomunicativ, lipsit de căldură sufletească. 2. (Rar) Țurțur de gheață. – Din bg. sloj.
SLOI, sloiuri, s. n. 1. Bloc mare de gheață, care plutește în apele curgătoare și stătătoare înainte ca acestea să fi înghețat cu totul sau (mai ales) după dezgheț. Nici un sloi n-a mai rămas pe gîrlă. VLAHUȚĂ, P. 70. Mă las în aburirea unui vis ușor, cu ochii duși pe oastea albă a sloiurilor ce se grămădesc la cotituri, se-nalță... se pierd departe, de-a lungul sălciilor verzui și mirositoare. PĂUN-PINCIO, P. 98. Iar peste mii de sloiuri de valuri repezite O pasăre plutește cu aripi ostenite. EMINESCU, O. I 114. ◊ (Cu o precizare pleonastică) Boala mea nici că s-a duce Pînce tu nu mi-i aduce Mură-albastră și amară, Sloi de gheață-n miez de vară. ALECSANDRI, P. P. 53. ◊ Expr. A fi sloi (sau sloiuri) (de gheață) = a fi înghețat de frig. Tu ești sloi, golănețule. Alți băieți au șoșoni și bocanci. PAS, Z. I 66. E sloi copilul, pielea pe obrazu-i a crăpat, Tot trupul lui e vînăt și supt și, de-nghețat, E rece ca pămîntul. COȘBUC, P. II 191. A-i trece (cuiva) un sloi (sau sloiuri) (de gheață) prin inimă (sau prin spinare, mai rar peste obraz) = a-l trece (pe cineva) fiori reci. A stat năuc, și-un sloi părea că-i trece peste-obraz. COȘBUC, P. I 256. Sînt pierdut, zise Duțu, și parc-un sloi de gheață îi trecu prin inimă. SLAVICI, O. I 330. Omului îi trecea numai fiori reci și sloiuri de gheață prin spinare. SBIERA, P. 228. ♦ Fig. Om rece, lipsit de căldură sufletească, nepăsător, necomunicativ. Dulcele meu sloi de gheață! tu marmură! tu piatră, tu! EMINESCU, N. 123. Ce folos că trag acasă, Că n-am nevastă frumoasă, Strîng în brațe sloi de gheață. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 183. ♦ (Adverbial) Fig. Încremenit, nemișcat. Iazul pare că sta sub ea prea luciu și prea sloi. GALACTION, O. I 47. 2. Țurțure de gheață. Trenul a sosit gîfîind, cu locomotiva înfășurată în sloiuri. C. PETRESCU, A. 297. – Pl. și: (m.) sloi (BART, E. 330, SANDU-ALDEA, U. P. 24).
sloi s. n., pl. slóiuri
sloi s. n., pl. slóiuri
SLOI s. țurțur, (Olt., Ban. și Transilv.) sloiete. (~ de gheață.)
slói (-iuri), s. n.1. Bulgăre, coagul (se zice despre bucăți dintr-o materie care se solidifică sub efectul frigului ca grăsimea, ceara). – 2. Bloc de gheață. – 3. (Trans.) Mîncare de carne de oaie în seul ei. Sl. sloj, din vb. suložiti „a pune” (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 348), cf. slei și slov. sloj „seu”, ceh., rus. sloj „strat”. – Der. sloi, vb. refl. (a se închega, a se solidifica).
SLOI ~uri n. 1) Bucată mare de gheață care plutește pe apă. * A fi ~ (de gheață) a fi înghețat de frig. A-i trece cuiva un ~ (sau ~uri) de gheață prin spinare (sau prin inimă) a-l trece pe cineva fiori de groază. 2) pop. Pojghiță subțire, care se formează la suprafața unui lichid sau acoperă un obiect. ~ de grăsime. 3) înv. pop. Bucată de ceară, de seu etc. închegată prin răcire. 4) fig. Persoană lipsită de căldură sufletească; om rece. [Monosilabic] /<bulg. sloj
sloiu n. 1. massă închiegată (într’un tipar) de ceară, său, etc.; 2. bucată mare de ghiață; 3. ghiața însăș: vă topiți de-al iernei sloiu. [Cf. ceh SLOĬ, strat de piatră].
sloĭ n., pl. urĭ și m. (ca la N. Cost. 2, 30), pl. tot sloĭ (sîrb. rus. sloĭ, strat). Strat de ceară orĭ de seŭ (turtă) format în tipar și dat în negoț (Vechŭ). Strat de gheată care plutește pe rîurĭ: pe Dunăre aŭ început să curgă sloĭurĭ. Munte de gheată care se desprinde de la polĭ și plutește pe ocean spre marele pericul al navigatiuniĭ: giganticu transatlantic „Titanic” s’a cufundat la 1912 ciocnindu-se de un sloĭ. Trans. Un fel de mîncare de carne de oaĭe feartă cu multă ceapă în seu eĭ. Adv. Înghețat sloĭ (picioru, mina), foarte înghețat. V. santă.
sloĭésc v. tr. (d. sloĭ, după sleĭesc). Sleĭesc ceva.
șivóĭ, șuvoĭ și (Trans. Mold.) șlóĭ n., pl. oaĭe (ung. sió, pîrăŭ lin, infl. d. povoĭ). Torent, mare șiroĭ de apă (ca cele care se scurg primăvara): șivoaĭele munților. V. prival.
SLOI s. țurțur, (Olt., Ban. și Transilv.) sloiete. (~ de gheață.)

sloi dex

Intrare: sloi
sloi substantiv neutru
Intrare: șloi
șloi