SLAB, -Ă, slabi, -e, adj. 1. (Despre oameni și animale sau despre părți ale corpului lor) Care nu are un strat (consistent) de grăsime sub piele; uscățiv. ♦ (Despre carne) Fără grăsime; macră. ♦ (Despre mâncăruri, alimente) Care conține sau are puțină grăsime; sărac în grăsimi. 2. (Despre ființe) Lipsit de putere fizică, de rezistență; debil. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți intelectuale etc.) Care nu funcționează normal, care nu-și îndeplinește bine funcția. Memorie slabă. Vedere slabă. ♦ Fig. Lipsit de tărie morală, de fermitate, de energie. ◊ Expr. Slab de fire (sau, rar, de caracter, de inimă, de duh) = fără voință, ușor influențabil. Slab de înger = lipsit de energie morală, care se pierde ușor cu firea; fricos. 3. Lipsit de tărie, de intensitate; cu intensitate redusă. ♦ (Despre obiecte) Lipsit de trăinicie, de soliditate, puțin rezistent. ◊ Expr. Slabă nădejde! = puțin probabil, puține șanse de reușită. ♦ (Despre soluții, amestecuri) Care cuprinde elementele caracteristice în cantitate redusă; diluat. Acid slab. 4. Fig. (Despre creații artistice, științifice) Lipsit de valoare, de calități; mediocru. ♦ Care nu convinge, lipsit de temei. ♦ (Despre oameni; cu determinări introduse prin prep. „la” indicând domeniul) Care este puțin pregătit, puțin înzestrat pentru... 5. (Rar; despre pământ) Neroditor. – Din sl. slabŭ.

SLAB, -Ă, slabi, -e, adj. 1. (Despre oameni și animale sau despre părți ale corpului lor) Care nu are un strat (consistent) de grăsime sub piele; uscățiv. ♦ (Despre carne) Fără grăsime; macră. ♦ (Despre mâncăruri, alimente) Care conține sau are puțină grăsime; sărac în grăsimi. 2. (Despre ființe) Lipsit de putere fizică, de rezistență; debil. ♦ (Despre organe ale corpului, despre facultăți intelectuale etc.) Care nu funcționează normal, care nu-și îndeplinește bine funcția. Memorie slabă. Vedere slabă. ♦ Fig. Lipsit de tărie morală, de fermitate, de energie. ◊ Expr. Slab de fire (sau, rar, de caracter, de inimă, de duh) = fără voință, ușor influențabil. Slab de înger = lipsit de energie morală, care se pierde ușor cu firea; fricos. 3. Lipsit de tărie, de intensitate; cu intensitate redusă. ♦ (Despre obiecte) Lipsit de trăinicie, de soliditate, puțin rezistent. ◊ Expr. Slabă nădejde! = puțin probabil, puține șanse de reușită. ♦ (Despre soluții, amestecuri) Care cuprinde elementele caracteristice în cantitate redusă; diluat. Acid slab. 4. Fig. (Despre creații artistice, științifice) Lipsit de valoare, de calități; mediocru. ♦ Care nu convinge, lipsit de temei. ♦ (Despre oameni; cu determinări introduse prin prep. „la” indicând domeniul) Care este puțin pregătit, puțin înzestrat pentru... 5. (Rar; despre pământ) Neroditor. – Din sl. slabŭ.

SLAB, -Ă, slabi, -e, adj. (Despre oameni și animale sau despre părți ale corpului lor, în opoziție cu gras) 1. Care nu are un strat de grăsime sub piele, uscat; uscățiv. În vacanța cea mare, după ce isprăvise clasa a șasea, Radu s-a întors acasă mai slab. VLAHUȚĂ, O. A. I 88. O umbră de om, un bătrîn... slab și pipernicit și cocoșat, de parcă mînca numai vinerea. ISPIRESCU, L. 101. Iarna pe pîrtie, caii de poștie mici și slabi ca niște pisici, zburau cu trăsura după ei cu o iuțeală de douăzeci și cinci de kilometri pe oră. GHICA, S. A. 40. Vine dorul despre seară... Și-mi grăiește și mă-ntreabă De ce sînt cu fața slabă? ALECSANDRI, P. P. 300. ◊ Expr. Slab de-l suflă (sau bate) vîntul sau slab de-i numeri coastele = foarte slab. Iată că iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal grebănos... și slab, de-i numărai coastele. CREANGĂ, P. 194. ♦ (Despre carne) Fără grăsime, macră. 2. (Despre ființe, în opoziție cu puternic, tare) Cu puteri reduse, lipsit de forță fizică, de rezistență. Cine poartă arme să se împotrivească... Cei slabi, bătrînii, femeile, copiii să se ridice la munte. SADOVEANU, O. I 529. El e flămînd și e-nsetat Și-i slab, că e bătrîn. COȘBUC, P. I 227. Așa de slab... era... bietul om, că vedeam că fără ajutor nu s-ar mai fi putut întoarce acasă. RUSSO, O. 51. ♦ (Despre organe ale corpului, facultăți intelectuale etc.) Care e debil, care nu funcționează normal, care nu-și îndeplinește bine funcția. Memorie slabă. ▭ Bunica vedea în el un fel de neom, un băiețandru cu mintea slabă, care se ținea de fustele ei și nu-i ieșea din cuvînt. STANCU, D. 6. Bătrînul s-a-nălțat apoi Spre deal ca un copil privind... Bieți ochii, slabi și numai doi, Puține zări cuprind! COȘBUC, P. I 232. ◊ Expr. Slab de minte = căruia îi lipsește puterea de judecată, de înțelegere. Era odată o babă care avea trei feciori nalți ca niște brazi și tari de vîrtute, dar slabi de minte. CREANGĂ, P. 3. ♦ (Despre oameni și despre sufletul, caracterul lor) Lipsit de vigoare, de energie morală. Mircea e slab. Nu pleacă, pentru că n-are curaj. DEMETRIUS, C. 38. A fost slab, laș, fără voință. VLAHUȚĂ, O. A. III 43. Cugetări amare! duceți negrul zbor Sufletelor slabe ce s-abat de dor. BOLINTINEANU, O. 127. ◊ Expr. Slab de fire (sau de caracter, de inimă, de duh) = lipsit de vigoare, de vlagă; ușor influențabil. Slab de înger = fricos, lipsit de energie morală. N-o putea împărtăși nimănui, nici nevestei sale, care era slabă de înger. REBREANU, R. I 192. Iar ești supărată, iar plîngi... slabă mai ești de înger. RETEGANUL, P. I 56. Nu te-aș fi crezut așa slab de înger... ești mai fricos decît o femeie. CREANGĂ, P. 222. 3. (Despre oameni și creațiile lor științifice, artistice) Lipsit de valoare, de merite; mediocru. Curios – cugetă Ana – atîtea poezii pe care le admiram ieri chiar, mi se par slabe, schimbate. VLAHUȚĂ, O. A. III 87. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» și indicînd domeniul în discuție) Care este puțin pregătit, puțin înzestrat, fără cunoștințe îndestulătoare. Slab la matematică. ♦ (Despre lumină, sunete) Lipsit de intensitate; stins. Căsuțele din margine trimeteau raze de lumină slabe în amurgul vînăt. DUNĂREANU, CH. 7. [Luna] își trimetea din adîncuri spre lăuntrul întunecos al mănăstirii lumina slabă și piezișă a razelor sale. HOGAȘ, DR. 254. La pașa vine un arab Cu ochii stinși, cu graiul slab. COȘBUC, P. I 103. Și vîntu-n codri sună cu glas duios și slab. EMINESCU, O. I 97. ◊ (Adverbial) Apropiindu-se de estradă, Mirel auzea cuvintele sacagiului din ce în ce mai slab, acoperite de larma sălii. GALAN, Z. R. 23. 4. (În opoziție cu trainic, solid) Lipsit de trăinicie, puțin rezistent. Prostimea... înșirată pe marginea unui odgon întins ce n-o lasă să se grămădească. Slabă stavilă, dacă n-ar fi sprijinită de jandarmii poliției! NEGRUZZI, S. I 35. Mai bine voi pe o lină apă a mă arăta, Decît cu o barcă slabă pe mare a înota. ALEXANDRESCU, P. 53. ◊ Expr. Slabă nădejde! = puțin probabil, cu puține șanse de reușită. Dreptatea, dacă nu ești vrednic să ți-o cauți singur, slabă nădejde să vie altul! C. PETRESCU, Î. II 12. Meleli va cîștiga, căci e bun călăreț... – Slabă nădejde... căci n-are nicicum aer călăresc. NEGRUZZI, S. I 40. (Rar) Slab de gură = rău de gură, clevetitor, flecar. Cele babe slabe de gură-i scoaseră vestea c-ar fi chiar leneoasă. RETEGANUK, P. I 51. ♦ (Despre soluții, amestecuri etc.) Care cuprinde elementele caracteristice în cantitate redusă. Acid slab. Vin slab. ▭ Nu fumez [țigări] egipțiene. Sînt prea slabe și conțin opiu. C. PETRESCU, Î. I 6. ♦ (Despre pămînt) Puțin roditor.

slab adj. m., pl. slabi; f. slábă, pl. slábe

slab adj. m., pl. slabi; f. sg. slábă, pl. slábe

BURUIANA-CELOR-SLÁBI s. v. slăbănog.

SLAB adj. 1. scheletic, sfrijit, (pop. și fam.) jigărit, pricăjit, (reg.) zălezit, (prin Munt. și Olt.) sfoiegit. (Ce om ~!) 2. slăbănog, slăbit, tras, uscățiv, (rar) slăbănogit, (pop.) pierit, (reg.) mârcav, mârced, (înv.) mișel, (fig.) supt. (O față ~.) 3. v. debil. 4. costeliv, jigărit, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, răpciugos, sfrijit, slăbănog, uscat, uscățiv, (rar) uscăcios, (înv. și reg.) mârșav, rău, sec, secățiu, secățiv, (reg.) ogârjit, (Mold. și Transilv.) pogârjit. (Vită ~.) 5. v. macru. 6. v. nerezistent. 7. v. diluat. 8. sărac, (fig.) chior, orb. (O lumină ~) 9. mic, redus, (fig.) anemic. (Un ~ izvor de lumină.) 10. v. difuz. 11. pal, palid, spălăcit, stins, (rar) pălit, (pop.), searbăd. (Lumina ~ a lămpii.) 12. v. redus. 13. v. înăbușit. 14. v. încet. 15. v. scăzut. 16. mic, ușor. (O ~ furtună de praf.) 17. v. sterp. 18. v. nepregătit. 19. nemulțumitor, nesatisfăcător. (Rezultate ~ la învățătură.) 20. v. netalentat. 21. v. nereușit. 22. v. vulnerabil. 23. mic, puțin, redus. (~ nădejde să...) 24. insuficient, mic, puțin, redus. (Are posibilități ~ de realizare.)

SLAB adj. v. chircit, degenerat, influențabil, închircit, mic, neadânc, nedezvoltat, neplăcut, pipernicit, pirpiriu, pricăjit, prizărit, prost, rău, sfrijit.

SLÁBĂ s. v. lăuză.

Slab ≠ gras, puternic, robust, tare, vânjos, vânos, viguros, violent, voinic, strâns, vârtos, trainic, viu

slab (-bă), adj. – 1. Uscat, macru, fără grăsime. – 2. Debil, firav, plăpînd. – 3. Indulgent, blînd, fricos. – 4. Insuficient, defectuos, deficitar. – 5. Fragil, friabil. – Mr., megl. slab. Sl. slabŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 45; Cihac, II, 346), cf. bg., sb., cr., slov. slab, ceh. slaby. Uz general (ALR, I, 62). – Der. slăban, adj. (slab, uscățiv, paralitic), din sl. slabŭ și noga „picior” (bg. slabonog, Conev 90); slăbănogi, vb. (a paraliza; a-și pierde vlaga, a se debilita); slăbătură, s. f. (momîie, sperietoare; persoană sau animal fără putere, slab); slăbănogie (var. slăbănogeală), s. f. (lipsă de putere); slăbi, vb. (a deveni slab; a pierde puterile; a debilita; a micșora, a reduce; a relaxa; a lăsa, a lăsa în pace; a se debilita; a se micșora; a se relaxa), mr. slăghire, din sl. slabiti; slăbiciune (var. Mold. slăbăciune), s. f. (debilitate, slăbire; defect, punct slab); slăbie, s. f. (înv. și Trans., debilitate, decadență); slabină, s. f. (Banat, coapsă, șold), din sb. slabina (Candrea); slăbuț (var. slăbulean, slăbușor, Maram. slăbotean), adj. (cam slab); slăbitor, adj. (care slăbește).

SLAB1 adv. 1) Fără putere; fără intensitate. A cânta ~. A vedea ~. 2) Cu încetineală; încet. A citi ~. /<sl. slabu

SLAB2 ~ă (~i, ~e) 1) (în opoziție cu gras) Care nu are sau are puțină grăsime; care nu este gras. Cal ~. Carne ~ă. ◊ ~ de-l suflă (sau bate) vântul (sau ~ de-i numeri coastele) care este foarte slăbit; jigărit; sfrijit. 2) (în opoziție cu puternic) Care are o constituție lipsită de vigoare; gingaș; firav; plăpând; delicat. Copil ~. 3) (în opoziție cu tare) (despre persoane și despre manifestările lor) Care nu este înzestrat cu destulă forță morală; lipsit de fermitate. Voință ~ă. ◊ Punct ~ parte vulnerabilă, ușor atacabilă; loc sensibil. ~ de fire (sau de caracter) care este lipsit de voință. ~ă nădejde puțin probabil. 4) (în opoziție cu tare) (despre obiecte) Care nu rezistă la acțiunea forțelor exterioare; lipsit de trăinicie; șubred. 5) (în opoziție cu bun) Care este lipsit de calități bune; rău. Lucrare ~ă. Memorie ~ă. 6) (despre acțiuni, fenomene etc.) Care are intensitate redusă; mic. Vânt ~. Lumină ~ă. 7) (despre organe) Care manifestă insuficiență funcțională. Inimă ~ă. ◊ ~ de minte care are facultăți intelectuale limitate; mărginit; redus. 8) (despre mirosuri, substanțe, băuturi etc.) Care are o concentrație mai mică decât cea obișnuită. Mireasmă ~ă. Ceai ~. /<sl. slabu

slab a. 1. care e puțin sau de loc gras: slab ca un țâr; 2. fără putere sau trăinicie: slab de constituțiune; 3. fig. lipsit de talent: scriitor slab; 4. fără caracter: slab la fire, slab de înger; 5. puțin întins, mediocru: cunoștințe slabe, lumină slabă. [Slav. SLABŬ].

mácru, -ă adj. (lat. mácer, mácra, it. macro, magro, pv. cat. magre, fr. maigre, sp. pg. mugro). Est. Carne macră, carne slabă saŭ fără grăsime, vorbind de carne tăĭată și destinată mîncăriĭ. – În vest rar, ob. slab: carne slabă.

slab, -ă adj. (vsl. slabŭ, bg. slab, slab) Debil, cu putină carne, nu gras: om slab ca un țîr. Fără putere: slab dnpă boală. Nerezistent: cetate slabă, terasament slab. Fig. Cu puțină pricepere, inteligență sau talent: elev, scriitor slab. De puțină intensitate: curent slab; lumină, opozițiune slabă. Fără merit, fără valoare: argument slab. Neenergic, bleg: om, caracter slab. Mic: venit slab. Slab de constituțiune, fără carne și nervi. Slab de (saŭ la) fire, slab de înger, de un caracter slab, neenergic, fricos. Carne slabă (vest), carne macră, fără grăsime. Adv. În mod slab: a vorbi slab. – în Ban. (după (sîrb.) „râŭ” Dial. și sclab (cp. cu zglobiŭ).

buruiana-celor-slabi s. v. SLĂBĂNOG.

slab adj. v. CHIRCIT. DEGENERAT. INFLUENȚABIL. ÎNCHIRCIT. MIC. NEADÎNC. NEDEZVOLTAT. NEPLĂCUT. PIPERNICIT. PIRPIRIU. PRICĂJIT. PRIZĂRIT. PROST. RĂU. SFRIJIT.

SLAB adj. 1. sfrijit, (pop. și fam.) jigărit, pricăjit, (reg.) zălezit, (prin Munt. și Olt.) sfoiegit. (Ce om ~!) 2. slăbănog, slăbit, tras, uscățiv, (rar) slăbănogit, (pop.) pierit, (reg.) mîrcav, mîrced, (înv.) mișel, (fig.) supt. (O față ~.) 3. debil, delicat, firav, fragil, gingaș, pirpiriu, plăpînd, prizărit, sfrijit, slăbănog, slăbuț, șubred, (pop.) pițigăiat, (înv. și reg.) mîrșav, ticălos, (reg.) gubav, morînglav, (Munt. și Transilv.) sighinaș, (Munt. și Olt.) șiștav. (Un copil ~; o constituție ~.) 4. costeliv, jigărit, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, răpciugos, sfrijit, slăbănog, uscat, uscățiv, (rar) uscăcios, (înv. și reg.) mîrșav, rău, sec, secățiu, secățiv, (reg.) ogîrjit, (Mold. și Transilv.) pogîrjit. (Vită ~.) 5. macru. (Carne ~.) 6. nerezistent, nesolid, netrainic, șubred, șubrezit, (rar) precar. (O construcție ~.) 7. diluat, îndoit, subțiat, subțire, (reg.) rărit. (Lapte ~.) 8. sărac, (fig.) chior, orb. (O lumină ~.) 9. mic, redus, (fig.) anemic. (Un ~ izvor de lumină.) 10. difuz, palid, potolit, stins. (Lumina cădea ~ pe obiecte.) 11. pal, palid, spălăcit, stins, (rar) pălit, (pop.) searbăd. (Lumina ~ a lămpii.) 12. mic, prost, redus. (O vizibilitate ~.) 13. înăbușit, înfundat, stins, surd, (fig.) vătuit. (Zgomote, sunete ~.) 14. coborît, domol, încet, lin, molcom, potolit, scăzut, scoborît, stins, (rar) slăbănog. (Vorbea cu glasul ~.) 15. mic, scăzut. (Intensitatea ~ a glasului.) 16. mic, ușor. (O ~ furtună de praf.) 17. nefertil, neproductiv, neroditor, sărac, steril, sterp, (rar) nerodnic, sărăcăcios, sec, (Transilv.) macru, (înv.) neproducător, sterpos. (Un sol ~.) 18. nepregătit. (Elev ~ la istorie.) 19. netalentat, nevaloros, prost. (Un scriitor ~.) 20. necorespunzător, neizbutit, nerealizat, nereușit, nesatisfăcător, prost, (fig.) stîngaci. (O regie ~.) 21. atacabil, vulnerabil. (Punctul ~ al unei concepții.) 22. mic, puțin, redus. (~ nădejde să...) 23. insuficient, mic, puțin, redus. (Are posibilități ~ de realizare.)

slabă s. v. LĂUZĂ.

QUAMLIBET INFIRMAS ADIUVAT IRA MANUS (lat.) mânia dă putere chiar și brațelor slabe – Ovidiu, „Amores”, I, 7.

SLAB adj. 1. – țig. (13-15 B 144); -ul, Stan (16 B I 66). 2. Slabacu, fam. act. 3. + -cea, -ciu: Slabcea și Slabciul, mold. (Sd VI 456); v. și Slav 7.

FEMEIE SLABĂ femeie șnur, fără țâțe, fără cur; scândură, scoabă; vrăbiuță.

femeie slabă la refuz expr. (glum.) femeie de moravuri ușoare.

slab ca o scoabă / ca un ogar / ca un țâr expr. (d. oameni și animale) uscățiv, sfrijit.

slab de înger expr. 1. fricos. 2. ușor impresionabil.

slab de-i numeri coastele expr. uscățiv, sfrijit.