slăbătură definitie

9 definiții pentru slăbătură

SLĂBĂTÚRĂ, slăbături, s. f. (Fam.) Om (sau animal) foarte slab, lipsit de putere, de vlagă. – Slab + suf. -ătură.
SLĂBĂTÚRĂ, slăbături, s. f. Om (sau animal) foarte slab, lipsit de putere, de vlagă. – Slab + suf. -ătură.
SLĂBĂTÚRĂ, slăbături, s. f. (Adesea precedă un substantiv sau un pronume pe care îl determină și de care este legat prin prep. «de») Om (sau animal) foarte slab. Slăbătura cea de cal iar se răpede și apucă o gură de jăratic. CREANGĂ, P. 195.
slăbătúră (fam.) s. f., g.-d. art. slăbătúrii; pl. slăbătúri
slăbătúră s. f., g.-d. art. slăbătúrii; pl. slăbătúri
SLĂBĂTÚRĂ s. (fam.) sfrijitură. (Ce e ~ asta de om?)
slăbătură f. căzătură: iacă slăbătura de cal CR.
slăbătúră și -itúră f., pl. ĭ (d. slab cu sufixu ca în căzătură, obrăznicătură, viitură). Iron. Om saŭ animal prea slab: o slăbătură de om, de caĭ. V. tigoare.
SLĂBĂTU s. (fam.) sfrijitură. (Ce e ~ asta de om?)

slăbătură dex

Intrare: slăbătură
slăbătură substantiv feminin