SLĂBĂCIÚNE s. f. v. slăbiciune.

SLĂBICIÚNE, (3, 4) slăbiciuni, s. f. 1. Faptul de a fi slab (1), uscățiv; p. ext. lipsă de forță fizică. ♦ Stare, senzație (trecătoare) de sleire, de pierdere a puterilor; sfârșeală. 2. Fig. Lipsă de energie, de fermitate. 3. Fig. (Mai ales la pl.) Defect, lipsă, scădere, cusur. 4. Fig. Pornire, înclinație pentru cineva sau ceva; afecțiune: p. ext. pasiune. 5. (Rar) Lipsă de valoare, de merite, de pregătire. [Var.: slăbăciúne s. f.] – Slăbi + suf. -ciune.

SLĂBĂCIÚNE s. f. v. slăbiciune.

SLĂBICIÚNE, slăbiciuni, s. f. 1. Faptul de a fi slab (1), uscățiv; p. ext. lipsă de forță fizică. ♦ Stare, senzație (trecătoare) de sleire, de pierdere a puterilor; sfârșeală. 2. Fig. Lipsă de energie, de fermitate. 3. Fig. (Mai ales la pl.) Defect, lipsă, scădere, cusur. 4. Fig. Pornire, înclinație pentru cineva sau ceva; afecțiune; p. ext. pasiune. 5. Fig. (Rar) Lipsă de valoare, de merite, de pregătire. [Var.: slăbăciúne s. f.] – Slăbi + suf. -ciune.

SLĂBĂCIÚNE s. f. v. slăbiciune.

SLĂBICIÚNE, slăbiciuni, s. f. 1. Faptul de a fi slab (1), lipsit de grăsime. ♦ Stare (temporară sau permanentă) de debilitate, istovire, sfîrșeală (cauzată de boală, de bâtrînețe etc.); lipsă de forță fizică. Bolnava spune că i-a venit o slăbiciune și a căzut jos fără să-și fi pierdut cunoștința. PARHON, O. A. I 270. Da’ cum muri frate-tu, mă, că ieri era mai bine? – L-a apucat o slăbiciune azi dimineață, răspunse băiețandrul. DUMITRIU, N. 90. Radu avea o slăbiciune simțită în tot corpul. VLAHUȚĂ, O. A. I 104. ♦ (La pl., rar) Infirmități, suferințe fizice. Rămaseră numai acești doi copii mai mici... credeam baremi că de acești doi voi avea parte la slăbiciunile și bătrînețele mele. RETEGANUL, P. IV 65. 2. Lipsă de energie, de fermitate. Supremul înțeles al acestui ceas din urmă îi năvăli în creier și ceea ce se nărui din el fură păcatul și slăbiciunea. GALACTION, O. I 202. Orice clipă de slăbiciune, orice ezitare, orice lipsă de energie n-ar face decît să încurajeze în rele. REBREANU, R. II 14. Se desprețuiesc, pentru că în slăbiciunea lor tac și nu cutează a protesta. NEGRUZZI, S. I 243. 3. (Mai ales la pl., determinat prin «omenești») Defect, scădere. Își netezi barba cu un surîs indulgent față de toate slăbiciunile omenești. C. PETRESCU, A. 447. Slăbiciunile omenești fiind aceleași peste tot locul, izbînda acestor șarlatani întîmpină mult mai puține greutăți. VLAHUȚĂ, O. A. 210. Domnitorii au slăbiciunile lor, ca și ceilalți oameni. NEGRUZZI, S. I 185. 4. Pornire, înclinație (pentru cineva sau ceva), afecțiune; pasiune. Mirel Pascu n-a avut niciodată o slăbiciune deosebită, pentru amintirile din copilărie. GALAN, Z. R. 9. Pentru Stroe Vardaru avea o veche și inexplicabilă slăbiciune. C. PETRESCU, A. R. 25. Viața și slăbiciunea lui, unica odraslă – băiatul – vorbă înaintea căreia amuțea dus pe gînduri, de-ți făcea milă. BASSARABESCU, V. 37. 5. (Rar) Lipsă de valoare, de talent, de capacitate, de pregătire. Cu toată slăbiciunea actorilor de strînsură. NEGRUZZI, S. I 341. – Variantă: (regional) slăbăciúne (CREANGĂ, A. 12, RUSSO, S. 7) s. f.

slăbiciúne s. f., g.-d. art. slăbiciúnii; (defecte, pasiuni) pl. slăbiciúni

slăbiciúne s. f., g.-d. art. slăbiciúnii; (defecte, pasiuni) pl. slăbiciúni

SLĂBICIÚNE s. 1. v. debilitate. 2. v. neputință. 3. v. moleșeală. 4. v. extenuare. 5. v. șubrezeală. 6. v. defect. 7. v. netemeinicíe. 8. v. pasiune. 9. (livr. și fam.) feblețe. (Tu ești ~ mea!)

SLĂBICIÚNE s. v. afecțiune, atașament, incapacitate, incompetență, necompetență, nepregătire, nepricepere, simpatie.

Slăbiciune ≠ putere

SLĂBICIÚNE ~i f. 1) Lipsă de forță fizică. 2) Scădere accentuată a forței fizice. 3) Ceea ce îi lipsește unui lucru sau unei persoane pentru a fi acceptabil din toate punctele de vedere; meteahnă; cusur; defect. 4) Înclinație deosebită pentru ceva sau pentru cineva. ~ pentru muzică. [G.-D. slăbiciunii] /a slăbi + suf. ~iciune

slăbiciune f. 1. starea celui slab; 2. lipsă de putere; 3. fig. lipsă de statornicie: slăbiciuni omenești; 4. pornire, preferință: are o slăbiciune pentru copii.

slăbicĭúne f. (d. slăbit). Starea celuĭ slab: slăbiciunĭ omeneștĭ. A avea slăbicĭune pentru cineva, pentru ceva, a avea preferentă, indulgentă, inclinatiune: părințiĭ aŭ slăbiciune pentru copiĭ, bețivu pentru vin. – În est slăbăcĭune. În Trans. și slăbie (Agrb. Înt. 171).

slăbiciune s. v. AFECȚIUNE. ATAȘAMENT. INCAPACITATE. INCOMPETENȚĂ. NECOMPETENȚĂ. NEPREGĂTIRE. NEPRICEPERE. SIMPATIE.

SLĂBICIUNE s. 1. debilitate, slăbănogeală, șubrezenie, (înv.) slăbănogie. (O stare de ~ alarmantă.) 2. incapacitate, neputință, (rar) impotență, (pop.) becisnicie, netrebnicie, nevolnicie, (reg.) nevoioșetură, (înv.) nemernicie. (~ unui bolnav, a unui bătrîn.) 3. moleșeală, sfîrșeală, (reg.) zălezitură. (Simte o ~ greu de învins.) 4. epuizare, extenuare, istoveală, istovire, secătuire, sfîrșeală, sleire, surmenaj, surmenare, vlăguire, (înv. și reg.) slăbie, (înv. livr.) marasm. (Stare de totală ~.) 5. șubrezeală. (~ construcției.) 6. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvîrșire, răutate. (Are nenumărate ~.) 7. netemeinicie, (fig.) șubrezenie. (~ argumentelor. cuiva.) 8. pasiune. (~ lui e teatrul.) 9. (livr. și fam.) feblețe. (Tu ești ~ mea!)

SLĂBICIUNE. Subst. Slăbiciune, slăbire; piperniceală, pipernicie, pipernicire, jigăreală, scofîlcire, ofilire (fig.), uscare (fig.). Lipsă de putere, debilitate, neputință, impotență, adinamie, consumpție, inaniție, anemie, surmenaj, surmenare, istoveală, istovire, extenuare, sleire (fig.), anemiere, epuizare, sfîrșeală, secătuire. Slăbănog, slăbătură, țîr (fig.), sfrijit, becisnic (pop.), anemic, ofticos (fig.), cadavru viu, umbră (fig.); znamie (reg.). Adj. Slab, slăbuț (dim.), plăpînd, firav, slăbănog, slăbănogit, uscat, costeliv, scheletic, jigărit (fam.), sfrijit, scofîlcit, slab de-i numeri coastele; pipernicit, pirpiriu, mic, mărunt, puțin la trup, un pumn de om, prizărit (pop. și fam.), o umbră de om. Lipsit de putere, lipsit de vlagă, fără vlagă (putere), vlăguit, debil, debilitat, neputincios, impotent, anemic, anemiat, surmenat, istovit, extenuat, sleit (fig.), epuizat, sfîrșit, frînt, secătuit, lînced (înv.), becisnic (pop.), ofticos (fig.), ca o lămîie stoarsă; palid; galben, veșted (fig.), veștejit (fig.), ofilit (fig.), uscat (fig.), trecut, fanat, tras. Vb. A fi slab, a fi tras la față, a fi numai piele și os (oase), îi poți număra coastele, îl suflă vîntul, îi fluieră vîntul prin oase, îi curg oasele, are numai sufletul în oase, parcă mănîncă numai vinerea; a nu (mai) avea vlagă, a nu mai avea sînge în obraz. A slăbi, a (se) slăbănogi, a se usca, a se sfriji, a se jigări (fam.), a se scofîlci, a se usca, a descărna, a se face iască (scîndură, pastramă), a ieși ca cîinele din iarnă, a se topi (a se usca, a se pierde) pe picioare (de-a-n picioarele), a se trage la față. A-și pierde vigoarea (puterea), a (se) debilita, a (se) anemia, a (se) istovi, a (se) surmena, a (se) extenua, a (se) epuiza, a (se) slei (fig.), a se sfîrși, a (se) vlăgui; a se veșteji (fig.), a se ofili (fig.), a se fana, a se trece. Adv. Fără putere, fără vlagă. V. boală, oboseală, statură.

FRAILTY, THY NAME IS WOMAN (engl.) slăbiciune, numele tău e femeie – Shakespeare, „Hamlet”, act. I, scena 2. Cuvinte pe care i le adresează Hamlet mamei sale, mustrând-o, mâhnit, că s-a recăsătorit numai după o lună de văduvie.