siv definitie

2 intrări

13 definiții pentru siv

SIV, -Ă, sivi, -e, adj. (Reg.) De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. – Din bg., sb. siv.
SIV, -Ă, sivi, -e, adj. (Reg.) De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. – Din bg., scr. siv.
SÍV, -Ă, sivi, -e, adj. De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. Balcanii pe care în zilele cu cer limpede... îi văd lucind, scînteind în lumină spinări gheboase, pietroase, sive, grive, pleșuve. STANCU, D. 193. Pe pod, morarul fereca piatra: Barbă sivă, sprîncene de mușchi uscat, nasul, cioc de cucuvaie. GALACTION, O. I. 47. Se apucase să-și boiască favoritele cele sive. BOLINTINEANU, O. 284.
SIV, -Ă, sivi, -e, adj. De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. – Bg., sb. siv.
siv (reg.) adj. m., pl. sivi; f. sívă, pl. síve
siv adj. m., pl. sivi; f. sg. sívă, pl. síve
SIV adj. v. cărunt, cenușiu, fumuriu, gri, plumburiu, sur.
siv (-vă), adj. – Gri. Sl. sivŭ (Tiktin; Conev 77), cf. bg., sb., cr. siv și sein.
siv a. cenușiu: pată sivă la vite. [Slav. SIVŬ].
siv, -ă adj. (vsl. bg. sivŭ, cenușiŭ). Munt. Cenușiŭ, sein: o rîmătoare la păr sivă (Mon. Of. 15 Ian. 1865. V. și Tkt.).
siv adj. v. CĂRUNT. CENUȘIU. FUMURIU. GRI. PLUMBURIU. SUR.
Siv, -a, -oi, -u v. Iosif I 10.
SIV adj. 1. Sivu (Sd XXII); Siva, ioan (Bîr I); cf. și „Siva” din cîntul „Vasilcei”. 2. Cf. din altă temă (?), Siviț, Gl. (16 A IV 262).

siv dex

Intrare: siv
siv adjectiv
Intrare: Siv
Siv