situa definitie

13 definiții pentru situa

SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer.
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a acționa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a indica, a desemna locul cuiva. [Pr.: -tu-a] – Din fr. situer.
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc în spațiu (sau într-o ordine, într-o ierarhie); p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată. Satul ei era situat pe o înălțime de unde ochiul vedea o întindere de două ore. BOLINTINEANU, O. 413. Casa era situată pe vîrful dealului. id. ib. 413.
SITUÁ, situez, vb. I. Refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine, într-o ierarhie; p. ext. a lua o anumită atitudine față de o problemă dată; a activa de pe o anumită poziție. ♦ Tranz. A așeza într-un anumit loc; a desemna locul cuiva. – Fr. situer.
situá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 situeáză, 1 pl. situắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să situéze (-tu-e-); ger. situấnd (-tu-ând)
situá vb. (sil. -tu-a), ind. prez. 1 sg. situéz, 1 pl. situăm (sil. -tu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. situéze (sil. -tu-e-); ger. situând (sil. -tu-ând)
SITUÁ vb. 1. a se clasa, a se clasifica, a se plasa. (S-a ~ al șaptelea la concurs.) 2. a (se) amplasa, a (se) așeza, a (se) fixa, a (se) plasa, a (se) stabili. (A ~ uzina în apropiere de...) 3. a se afla, a fi, a se găsi, a veni, (înv. și pop.) a cădea. (Satul se ~ pe Olt.) 4. a (se) plasa, a (se) pune. (Articolul enclitic se ~ la sfârșitul numelui, în limba română.)
SITUÁ vb. I. refl. A ocupa un anumit loc într-o ordine; (p. ext.) a lua o atitudine, a activa de pe o anumită poziție. ♦ tr. A așeza într-un anumit loc. [Pron. -tu-a, p.i. 3,6 -uează, ger. -uând. / < fr. situer, it. situare, cf. lat. situs – așezare].
SITUÁ vb. I. refl. a ocupa un anumit loc într-o ordine; (p. ext.) a lua o atitudine. II. tr. a așeza într-un anumit loc. (< fr. situer)
A SITUÁ ~éz tranz. 1) A face să se situeze. 2) (fapte, evenimente etc.) A plasa cu ajutorul gândirii, imaginației sau a mijloacelor artistice (în timp, în spațiu sau într-un ansamblu de valori). Autorul ~at acțiunea în Moldova secolului XV. [Sil. -tu-a-] /<fr. situer, lat. situare
A SE SITUÁ mă ~éz intranz. A deține un anumit loc (în spațiu, în timp sau într-un sistem ierarhic de valori). * ~ pe o (anumită) poziție a) a lua o (anumită) atitudine; a-și expune punctul de vedere; b) a avea o părere personală. ~ pe punctul de vedere (al cuiva) a accepta opinia cuiva; a adera la punctul de vedere (al cuiva). /<fr. situer, lat. situare
situéz v. tr. (fr. situer, în latina scolastică situare, d. situs, situațiune). Așez, pun (vorbind de un oraș, o casă). Consider că e în cutare loc pe hartă.
SITUA vb. 1. a se clasa, a se clasifica, a se plasa. (S-a ~ al șaptelea la concurs.) 2. a (se) amplasa, a (se) așeza, a (se) fixa, a (se) plasa, a (se) stabili. (A ~ uzina în apropiere de...) 3. a se afla, a fi, a se găsi, a veni, (înv. și pop.) a cădea. (Satul se ~ pe Olt.) 4. a (se) plasa, a (se) pune. (Articolul enclitic se ~ după nume.)

situa dex

Intrare: situa
situa verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -tu-a