sitáv, -ă adj. (cp. cu bg. sipkav, rus. siplyĭ, la Rușiĭ albĭ sipávyĭ, răgușit). Munt. vest. Cu vocea stinsă, care nu poate răcni, răgușit. – Și siteáv, pl. evĭ, eve (Munt. vest. Rev. I. Crg. 9, 26, și ChN. I, 241).