SÍSTOLĂ, sistole, s. f. Contracție fiziologică periodică, ritmică a musculaturii inimii, în timpul căreia sângele este expulzat din ventricule în artera pulmonară și în aortă, iar din auricule în ventricule. – Din fr. systole.

SÍSTOLĂ, sistole, s. f. Fază de contractare fiziologică periodică, ritmică a musculaturii inimii, în timpul căreia sângele este expulzat din ventricule în artera pulmonară și în aortă, iar din auricule în ventricule. – Din fr. systole.

SÍSTOLĂ, sistole, s. f. Fază de contractare ritmică a inimii, cînd sîngele este expulzat în artera pulmonară și în aortă. Dozele toxice opresc inima în sistolă. DANIELOPOLU, F. N. II 172.

sístolă s. f., g.-d. art. sístolei; pl. sístole

sístolă s. f., g.-d. art. sístolei; pl. sístole

SÍSTOLĂ s.f. Contracția periodică, ritmică a mușchiului cardiac însoțită de împingerea sângelui din inimă în artere. [< fr. systole, cf. gr. systole – contracție].

SÍSTOLĂ s. f. 1. contracția periodică, ritmică a mușchiului cardiac, însoțită de împingerea sângelui din inimă în artere. 2. fază de contractare a vacuolelor pulsatile, la alge. (< fr. systole)

SÍSTOLĂ ~e f. Contracție ritmică a mușchiului inimii, datorită căreia sângele este propulsat în artere. [G.-D. sistolei] /<fr. systole

sistolă f. Anat. mișcare de contracțiune a inimei.

*sístolă f., pl. e (lat systole, d. vgr. systolé. V. diastolă). Gram. lat. întrebuințarea uneĭ silabe scurte ca lungă. Fiziol. Contracțiunea inimiĭ și arterelor.

SÍSTOLĂ (< fr.; {s} gr. systole „contracție”) s. f. Contracție fiziologică periodică, ritmică a musculaturii cavităților inimii, având drept efect expulzarea sângelui din ventricule în aortă și în artera pulmonară (s. ventriculară) și din atrii în ventricule (s. atrială). La om se produc 60-80 s. pe minut. Împreună cu diastola (fază de relaxare a atriilor și a ventriculelor) s. formează un ciclu de activitate a inimii.