SIREÁP, -Ă, sirepi, -e, adj. 1. (Rar; despre cai) Iute, năvalnic, greu de stăpânit; sălbatic. 2. (Reg.; în sintagma) Floare sireapă = semn alb pe care îl au unii cai în frunte. [Var.: (reg.) sirép, sireápă adj.] – Din sl. sverĕpŭ.

SIRÉP, SIREÁPĂ adj. v. sireap.

SIREÁP, -Ă, sirepi, -e, adj. 1. (Despre cai) Iute, năvalnic, greu de stăpânit; sălbatic. 2. (Reg.; în sintagma) Floare sireapă = semn alb pe care îl au unii cai în frunte. [Var.: (reg.) sirép, sireápă, adj.] – Din sl. sverĕpŭ.

SIRÉP, SIREÁPĂ adj. v. sireap.

SIREÁP, -Ă, sirepi, -e, adj. 1. (Despre cai, astăzi rar; și în forma sirep) Sălbatic, vijelios, iute, greu de stăpînit. Călare pe un șoimulean sireap, de mînca foc. ISPIRESCU, L. 144. [Împăratul] poruncește să-i aducă o iapă sireapă și un sac plin cu nuci. CREANGĂ, P. 101. Din grajd iute-mi scotea Zece iepe, Tot sirepe. ȘEZ. XII 129. ◊ Fig. Taica, maica tot mă-ntreabă d-un murg cu coama sireapă. TEODORESCU, P. P. 306. ◊ (Substantivat) Fugind pe sirepi, tatarii scoteau țipete ascuțite. SADOVEANU, O. VII 12. Du-te acum, sireapul meu. ISPIRESCU, M. V. 52. Dar sirepul falnic stă. ALECSANDRI, P. III 248. 2. (În expr.) Floare sireapă = semn alb pe care îl au unii cai în frunte. Calul ce-i dăruise împărătița era negru ca noaptea și cu floare sireapă în frunte. POPESCU, B. I 32. – Variantă: sirép, sireapă adj.

SIRÉP, SIREÁPĂ adj. v. sireap.

sireáp (rar) adj. m., pl. sirépi; f. sireápă, pl. sirépe

sireáp adj. m., pl. sirépi; f. sg. sireápă, pl. sirépe

SIREÁP adj. aprig, focos, nestăpânit, sălbatic, vijelios, (înv.) zmeios. (Un cal ~.)

SIREÁP adj. v. nedomesticit, primitiv.

SIREÁP adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.

sireáp (-eápă), adj. – 1. Crud, rău. – 2. Sălbatic, neîmblînzit, fioros. Sl. sverĕpŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 345; Conev 100; Iordan, Dift., 81). – Der. sirepie, s. f. (ferocitate, sălbăticie); sirepi, vb. refl. (înv., a se sălbătici, a se înrăi).

sireap a. aprig, sălbatic (învechit): cai sirepi ce fug ca vântul AL. [Slav. SYERIEPŬ, feros]. ║ m. cal aprig: sirepul ridică narea ’n vânt AL.

sireáp, -eápă adj., pl. epĭ, epe (vsl. sverĭepŭ, sălbatic, impetuos). Vechĭ. (la Moxa svireap). Sălbatic, barbar: sirepele neamuri tătărăști (Cant.). Azĭ. Est. Aprig, impetuos, pur sînge: cal sireap.

sireap adj. v. NEDOMESTICIT. PRIMITIV.

SIREAP adj. aprig, focos, nestăpînit, sălbatic, vijelios, (înv.) zmeios. (Un cal ~.)

sireap adj., adv. v. APRIG. ASPRU. BARBAR. BRUTAL. CÎINOS. CRÎNCEN. CRUD. CRUNT. CUMPLIT. FEROCE. FIOROS. HAIN. INUMAN. NECRUȚĂTOR. NEIERTĂTOR. NEÎMBLÎNZIT. NEÎNDUPLECAT. NEÎNDURAT. NEÎNDURĂTOR. NEMILOS. NEOMENOS. NEUMAN. RĂU. SĂLBATIC. SÎNGEROS. VIOLENT.