SÍNUS1, sinusuri, s. n. 1. Cavitate neregulată situată în grosimea unui os cranian. 2. Canal dilatat cu rol de colectare a sângelui venos sau arterial din regiunea respectivă. – Din fr., lat. sinus.

SÍNUS2, sinusuri, s. n. Funcție trigonometrică egală cu raportul dintre lungimea catetei opuse unghiului respectiv și lungimea ipotenuzei dintr-un triunghi dreptunghi. – Din fr. sinus.

SÍNUS1, sinusuri, s. n. 1. Cavitate neregulată situată în grosimea unui os cranian. 2. Porțiune dilatată pe traiectul venelor, al arterelor sau al vaselor limfatice. – Din fr., lat. sinus.

SÍNUS2, sinusuri, s. n. Funcție trigonometrică egală cu raportul dintre lungimea catetei opuse unghiului respectiv și lungimea ipotenuzei dintr-un triunghi dreptunghic. – Din fr. sinus.

SÍNUS1, sinusuri, s. n. 1. Cavitate situată în interiorul anumitor oase (în special ale feței). 2. Dilatare pe traiectul vinelor, al arterelor sau al vaselor limfatice.

SÍNUS2, sinusuri, s. n. Funcție trigonometrică (a cărei variabilă independentă este un unghi) egală cu raportul dintre lungimea ipotenuzei și lungimea catetei opusă unghiului respectiv dintr-un triunghi dreptunghi.

sínus s. n., pl. sínusuri; (mat.) abr. sin

sínus (med., mat.) s. n., pl. sínusuri

SÍNUS s.n. 1. (Anat.) Cavitate situată în regiunea capului, între pereții osoși; dilatare pe traiectul venelor și al arterelor sau pe traiectul vaselor limfatice. ♦ (Bot.) Tăietură în lamina unei frunze, formând un unghi de diferite mărimi și forme. 2. (Mat.) Funcție trigonometrică egală cu raportul dintre lungimea ipotenuzei și lungimea catetei opuse unghiului respectiv dintr-un triunghi dreptunghic. [< fr. sinus, cf. lat. sinus – cavitate].[1]

SÍNUS1 s. n. 1. cavitate între pereții osoși ai craniului. 2. porțiune dilatată pe traiectul unui vas sangvin sau limfatic. 3. (bot.) cavitate curbată între doi lobi. (fr., lat. sinus)

SINUS2 s. n. (mat.) funcție trigonometrică, raportul dintre lungimea catetei opuse unghiului respectiv dintr-un triunghi dreptunghi. (< fr. sinus)[1]

SINUS3(O)- elem. „cavitate, sinus”. (< fr. sinus/o/-, cf. lat. sinus)

SÍNUS1 ~uri n. mat. Funcție trigonometrică a unui unghi ascuțit dintr-un triunghi dreptunghic, egală cu raportul dintre cateta opusă unghiului respectiv și ipotenuză. /<fr. sinus

SÍNUS2 ~uri n. anat. 1) Cavitate în unele oase craniene. ~ frontal. 2) Porțiune dilatată a vaselor sangvine sau limfatice. /<lat., fr. sinus

*sínus n., pl. urĭ. Geom. V. sin 2.

sinus [lat. sinus „cută, arc”] (sin) 1. (Pentru un unghi ascuțit, al unui triunghi dreptunghic) Raportul dintre cateta opusă unghiului și ipotenuză. 2. (Pentru un unghi orientat, cu vîrful în originea unui reper cartezian, avînd latura inițială pe semiaxa pozitivă a absciselor) Raportul dintre lungimea proiecției pe axa ordonatelor a razei vectoare a unui punct de pe latura finală a unghiului și lungimea razei vectoare. 3. (Pentru un argument numeric) Funcție care atașează unui argument x valoarea sinusului unghiului orientat de x radiani. Funcția sin x este definită pe R [mulțimea numerelor reale] cu valori în [intervalul] [-1, +1]; este o funcție periodică de perioadă 2π: sin(x + 2π) = sin(x); este o funcție impară: sin(-x) = -sin(x). Legătura dintre funcția sinus și funcțiile exponențiale este dată de formula: sin x = (eix – e-ix)/2i (L. Euler, 1748). Denumirea se întîlnește prima oară la R. Chester (1145); simbolul, propus de A. Girard (1626), s-a impus datorită lui L. Euler (Introductio in Analysin infinitorum, 1748).