SINTONÍE s. f. Egalitate în frecvența oscilațiilor mai multor sisteme fizice oscilante. – Din fr. syntonie.

SINTONÍE, sintonii, s. f. Egalitate în frecvența oscilațiilor mai multor sisteme fizice oscilante. – Din fr. syntonie.

sintoníe s. f., art. sintonía, g.-d. sintoníi, art. sintoníei

sintoníe s. f., art. sintonía, g.-d. art. sintoníei; pl. sintoníi

SINTONÍE s. v. acord.

SINTONÍE s.f. 1. (Fiz.) Stare a două sisteme care oscilează cu aceeași frecvență. 2. Caracteristică temperamentală constând în ușurința de acomodare afectivă cu mediul ambiant. [Gen. -iei. / < fr. syntonie, cf. gr. syn – cu, tonos – tensiune].

SINTONÍE s. f. 1. acord (5). 2. caracteristică temperamentală în ușurința de acomodare afectivă cu mediul ambiant. (< fr. syntonie)

SINTONIE s. (FIZ.) acord.

sintoníe s. f. (fig.) Înțelegere ◊ „Am făcut turul lumii împreună. Sintonie totală.” D. 146/95 p. 15 (din fr. syntonie; DN, DEX – alt sens, DN3)