sinteză definitie

15 definiții pentru sinteză

SINTÉZĂ, sinteze, s. f. 1. Metodă științifică de cercetare a fenomenelor, bazată pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus, pentru a se ajunge la generalizare; îmbinare a două sau a mai multor elemente care pot forma un tot. ♦ (Concr.) Lucrare, operă care abordează datele esențiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operație prin care se obține formarea unui compus chimic pornind de la elementele chimice componente sau de la compuși mai simpli. 3. (Fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a două sau a mai multor culori. ♦ Recompunere a elementelor în care a fost descompusă imaginea transmisă la distanță. 4. (În sintagma) Sinteză a sunetelor = a) tehnică de generare pe cale electronică a sunetelor prin intermediul unor parametri relevanți; b) tehnică de procesare prin care se reduce redundanța semnalelor vorbirii umane. – Din fr. synthèse.
SINTÉZĂ, sinteze, s. f. 1. Metodă științifică de cercetare a fenomenelor, bazată pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus, pentru a se ajunge la generalizare; îmbinare a două sau a mai multor elemente care pot forma un tot. ♦ (Concr.) Lucrare, operă care abordează datele esențiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operație prin care se obține formarea unui compus chimic pornind de la elementele chimice componente sau de la compuși mai simpli. 3. (Fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a două sau mai multe culori. ♦ Recompunere a elementelor în care a fost descompusă imaginea transmisă la distanță. – Din fr. synthèse.
SINTÉZĂ, sinteze, s. f. 1. Metodă științifică de cercetare a fenomenelor, bazată pe trecerea de la particular la general, de la simplu la compus, pentru a se ajunge la generalizare; îmbinare a două sau a mai multor elemente care pot forma un tot. Cu materialul sistematizat... să treacă dintr-o dată la lucrări de sinteză. CAMIL PETRESCU, O. II 419. În actul de percepție spiritul face acte de sinteză mintală. GHEREA, ST. CR. III 232. 2. Metodă prin care se obțin compuși chimici complecși, din corpi mai simpli sau direct din elemente.
sintéză s. f., g.-d. art. sintézei; (operații, rezultate) pl. sintéze
sintéză s. f., g.-d. art. sintézei; (operații, rezultate) pl. sintéze
SINTÉZĂ s. 1. rezumat. (Și-a alcătuit o ~ din cele citite.) 2. (BIOL.) biosinteză. 3. (CHIM.) sinteză oxo v. oxosinteză.
Sinteză ≠ analiză
SINTÉZĂ s.f. (op. analiză). 1. Metodă generală de cunoaștere care constă din recompunerea unui tot sau a unui întreg din părțile sale componente. ♦ Reunire. ♦ (Concr.) Lucrare, operă care abordează datele esențiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. 2. Operație, metodă prin care se obține un compus chimic din elementele lui sau din compuși mai simpli. 3. (Fiz.) Combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a două sau mai multe culori. ♦ Recompunere a elementelor în care a fost descompusă imaginea transmisă la distanță. 4. Unitate dialectică a laturilor contrare. 5. (În filozofia lui Hegel) Etapa finală a triadei, care unește în sine într-un chip nou unele trăsături ale ambelor etape anterioare ale dezvoltării (teza și antiteza). [Cf. fr. synthèse, lat., gr. synthesis < syn – cu, thesis – așezare].
SINTÉZĂ s. f. 1. metodă de cunoaștere constând din recompunerea unui tot din părțile sale componente. ◊ reunire. ◊ lucrare, operă care abordează datele esențiale ale unei probleme, ale unei discipline etc. ◊ (mil.) document de raportare a situației și informare a eșalonului superior, la sfârșitul zilei de luptă sau al unei acțiuni. 2. operație, metodă prin care se obține un compus chimic din elementele lui sau din compuși mai simpli. 3. (fiz.) combinare a culorilor rezultate din amestecul sau din suprapunerea a două sau mai multe culori. ◊ recompunere a elementelor în care a fost descompusă imaginea transmisă la distanță. ♦ ă sunetelor = a) tehnică de generare pe cale electronică a sunetelor. b) tehnică de procesare prin care se reduce redundanța semnalelor vorbirii umane. 4. (fil.) unitate dialectică a laturilor contrare ◊ (la Hegel) etapa finală a triadei, fuziunea contrariilor (teza și antiteza). (< fr. synthèse)
sintéză (-ze), s. f. – Generalizare, combinare. – Var. înv. sintesi. Fr. synthèse și mai înainte (sec. XVIII) din gr. σύνθεσις (Gáldi 254). Der. din fr. sintetic, adj.; sintetiza, vb.
SINTÉZĂ ~e f. 1) Metodă de cercetare care constă în recompunerea obiectului din elementele în care a fost descompus acesta cu scopul cunoașterii diferitelor lui aspecte 2) Formare a unui întreg (material) din elemente. 3) Lucrare științifică care generalizează rezultatele esențiale ale unei probleme sau ale unei discipline. 4) chim. Preparare a unui compus din substanțe simple. [G.-D. sintezei] /<ngr. sinthesis, lat. sinthesis, fr. synthese, germ. Synthese
sinteză f. 1. metoadă de raționament care procede dela simplu la compus, dela cauze la efecte, dela principii la consecvențe; 2. generalizare, rezultanta faptelor și a ideilor; 3. recompunerea unui corp chimic cu elementele separate: combinând oxigenul cu hidrogenul, se face sinteza apei.
*sintéză f., pl. e (vgr. sýn-thesis, d. sýn, împreună, și thésis, pozițiune. V. teză). Metoda care procede de la simplu la compus, de la elemente la întreg, de la cauze la efect, de la principiĭ la rezultate. Generalizare, expunere sinoptică. Sinteză chimică, operațiune pin care se combină corpurile simple ca să formeze compuse saŭ corpurĭ compuse ca să formeze altele și maĭ compuse: sinteza apeĭ. V. analiză.
SINTE s. rezumat. (Și-a alcătuit o ~ din cele citite.)
referát-sintéză s. n. Referat care sintetizează ◊ „[Editorii] au întocmit un referat-sinteză.Gaz. lit. 6 IV 67 p. 6 (din referat + sinteză)

sinteză dex

Intrare: sinteză
sinteză substantiv feminin