sinonimic definitie

14 definiții pentru sinonimic

SINONÍMIC, -Ă, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivație sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte din aceeași sferă semantică ajung să desemneze, în sens figurat, același lucru. „Dovleac” și „tărtăcuță” desemnează, prin derivație sinonimică, „ cap ”. 2. S. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sinonimelor (2) și al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) și germ. Synonymik.
SINONÍMIC, -Ă, sinonimici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care ține de sinonime (2) sau de sinonimie, privitor la sinonime sau la sinonimie. ◊ Derivație sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte din aceeași sferă semantică ajung să desemneze, în sens figurat, același lucru. „Dovleac” și „tărtăcuță” desemnează, prin derivație sinonimică, „cap”. 2. S. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sinonimelor (2) și al sinonimiei. ♦ Totalitatea sinonimelor (2) unei limbi; sistemul de sinonimie al unei limbi. – Din fr. synonymique, (2) și germ. Synonymik.
SINONÍMIC, -Ă, sinonimici, -e, adj. Care se raportă la sinonime sau la sinonimie. Termeni sinonimici. ◊ Derivație sinonimică = procedeu stilistic (folosit mai ales în limbajul de argou) potrivit căruia două sau mai multe cuvinte din aceeași sferă semantică ajung să desemneze, în sens figurat, același lucru. «Dovleac» și «tărtăcuță», prin derivație sinonimică, se folosesc în argou pentru a desemna, în sens figurat, același lucru: «cap».
!sinonímic (si-no-/sin-o-) adj. m., pl. sinonímici; f. sinonímică, pl. sinonímice
sinonímic adj. m., pl. sinonímici; f. sg. sinonímică, pl. sinonímice
SINONÍMIC adj. (LINGV.) identic, sinonim. (Sensuri ~.)
SINONÍMIC, -Ă adj. Referitor la sinonimie. ♦ Derivație sinonimică = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte cu sensuri apropiate ajung să desemneze în sens figurat același lucru. [Cf. fr. synonymique].
SINONÍMIC, -Ă I. adj. referitor la sinonimie. ♦ derivație ~ă = procedeu stilistic potrivit căruia două sau mai multe cuvinte cu sensuri apropiate ajung să desemneze același lucru. II. s. f. 1. ramură a lingvisticii care studiază sinonimele. 2. totalitatea sinonimelor unei limbi. (< fr. synonymique, /II/ germ. Synonymik)
SINONÍMIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de sinonime; propriu sinonimelor. /<fr. synonymique, germ. Synonymik, synonymisch
*sinonímic, -ă adj. (d. sinonim; fr. synonymique. V. patronimic). Relativ la sinonime. S. f., pl. e și ĭ. Știința sinonimelor.
SINONIMIC adj. (LINGV.) identic, sinonim. (Sensuri ~.)
SINONÍMIC, -Ă adj. (cf. fr. synonymique): în sintagma derivație sinonimică (v.).
epiforă sinonimică, sin. disjuncție.
tautologie sinonimică (gr. tautos „același”, logos „vorbire”), figură care constă în repetiția sinonimică a aceleiași noțiuni sau idei, adică un șir de două sau mai multe segmente sintactice (în propoziție sau frază), juxtapuse ori coordonate copulativ, care spun același lucru (idemloquium, commoratio una in re) (R): „Apariție neauzită, neasemuită, indescriptibilă, inenarabilă.” (N. D. Cocea) Repetiția sinonimică poate părea, semantic, inutilă, dar are un efect stilistic mai ales când segmentele sintactice sunt parțial sinonime și concură astfel la exprimarea insistentă și expresivă – grație diversificării lexicale – a ideii. De aceea o considerăm figură.

sinonimic dex

Intrare: sinonimic
sinonimic adjectiv