Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

11 defini╚Ťii pentru singur─âtate

SINGUR─éT├üTE, (2) singur─ât─â╚Ťi, s. f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care tr─âie╚Öte singuratic (1); spec. izolare moral─â. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umbl─â deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (╚Öi de animale); pustietate; p. ext. izolare. ÔÇô Singur + suf. -─âtate.
SINGUR─éT├üTE, (2) singur─ât─â╚Ťi, s. f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care tr─âie╚Öte singuratic (1); spec. izolare moral─â. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umbl─â deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (╚Öi de animale); pustietate; p. ext. izolare. ÔÇô Singur + suf. -─âtate.
SINGUR─éT├üTE, (2, 3) singur─ât─â╚Ťi, s. f. 1. Faptul de a fi singur, starea celui care tr─âie╚Öte singuratic. E ╚Öi cumplit morm├«nt singur─âtatea. SADOVEANU, O. I 522. R─âmas─â singur─â, pl├«ngea cu lacrimi de v─âduvie singur─âtatea ei. EMINESCU, N. 3. A╚Ötept├«nd ├«ns─â... venirea d-tale, singur─âtatea m─â apas─â. NEGRUZZI, S. I 104. 2. Loc lipsit de viet─â╚Ťi, ├«n special lipsit de fiin╚Ťe umane; pustietate. Se uit─â ├«mprejur cu coada ochiului ca ╚Öi cum s-ar fi ferit de cineva, pe furi╚Ö. Nimic. Singur─âtate, pustietate. DUMITRIU, N. 151. Singur─ât─â╚Ťile p─âdurii din dreapta p─âreau ├«ncremenite ├«ntr-o t─âcere de ghea╚Ť─â. SADOVEANU, F. J. 464. Un luceaf─âr, r─âs─ârit Din lini╚Ötea uit─ârii, D─â orizon nem─ârginit Singur─ât─â╚Ťii m─ârii. EMINESCU, O. I 175. 3. Perioad─â de timp petrecut─â ├«n mod singuratic. Vitoria hot─âr├«se, ├«n singur─ât─â╚Ťile ei, un drum la Piatr─â ╚Öi la m─ân─âstirea Bistri╚Ťa. SADOVEANU, B. 65.
singur─ât├íte s. f., g.-d. art. singur─âtß║»╚Ťii; (locuri, perioade) pl. singur─âtß║»╚Ťi
singur─ât├íte s. f., g.-d. art. singur─ât─â╚Ťii; (locuri, perioade) pl. singur─ât─â╚Ťi
SINGURĂTÁTE s. 1. v. izolare. 2. pustietate, (fig.) sihăstrie. (Era o ~ totală.)
SINGUR─éT├üTE ~─â╚Ťi f. 1) Stare a celui care tr─âie╚Öte sau se simte singur. 2) Loc nepopulat. /singur + suf. ~─âtate
singurătate f. 1. starea celui ce trăiește singur: a iubi singurătatea; 2. loc retras. [Lat. SINGULARITATEM].
singur─ât├íte f. (d. singur). Starea omulu─ş care tr─âie╚Öte singur: ├«n╚Ťeleptulu─ş nu i se ur─â╚Öte cu singur─âtatea. Loc singuratic: ├«n singur─âtatea schitulu─ş.
SINGURĂTATE s. 1. izolare, (livr.) solitudine, (rar) însingurare, (fig.) schimnicie, sihăstrie. (Trăia într-o ~ deplină.) 2. pustietate, (fig.) sihăstrie. (Era o ~ totală.)
SINGUR─éTATE. Subst. Singur─âtate, izolare, claustrare, solitudine (livr.), solitarism (livr.), pustietate, pustiu (fig.), pustnicie (fig.), sih─âstrie (fig.). ├Ändep─ârtare, desp─âr╚Ťire, r─âzle╚Ťire, ├«nstr─âinare, ├«nsingurare (rar), alienare. Refugiu, ermitaj (fig.). Pustnic (fig.), sihastru (fig.), anahoret, schimnic, c─âlug─âr. Mizantropie. Mizantrop. Monofobie. Adj. Singur, singurel (dim.), singuratic, singur cuc, singur-singurel (fam.), singuric─â-singurea (fam.), solitar, izolat, retras, pustiit (pop.), pustnicit (rar); stingher, r─âzle╚Ť, ├«nstr─âinat, ├«nsingurat (rar ); str─âin, str─âinel (dim., pop.), str─âinior. Anahoretic (rar), pustnicesc (├«nv.), schimnicesc (rar). Vb. A fi singur, a fi singur pe lume, a nu avea pe nimeni pe lume, a tr─âi cuc, a tr─âi uitat de lume. A se izola, a se izola de lume (de oameni), a se claustra (livr.), a se separa, a se ├«nstr─âina, a se ├«nsingura (rar), a se retrage, a se ├«ndep─ârta, a se r─âzle╚Ťi, a se refugia, a-╚Öi c─âuta un refugiu. A sta retras, a se pustii, a sih─âstri (fig.), a pustnici, a schimnici. Adv. De unul singur, singur cuc; schimnice╚Öte (rar). V. ascetism, c─âlug─âr, celibat, nesociabilitate, separare, str─âin.

Singur─âtate dex online | sinonim

Singur─âtate definitie

Intrare: singur─âtate
singur─âtate substantiv feminin