singulativ definitie

6 definiții pentru singulativ

SINGULATÍV s. n. (Gram.; în sintagma) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural. – Din fr. singulatif.
SINGULATÍV s. n. (Gram.; în sintagma) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural. – Din fr. singulatif.
singulatív adj. m., pl. singulatívi; f. sg. singulatívă, pl. singulatíve
singulatív s. n., pl. singulatíve
SINGULATÍV s.n. (Lingv.) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul căruia se formează în unele limbi singularul din tema de plural, care la origine era un substantiv colectiv. [Cf. engl. singulative].
SINGULATÍV, -Ă I. adj. (în limbile slave, despre o formație derivată) care caracterizează un individ opus unui ansamblu. II. s. n. sufix de ~ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural, care la origine era un substantiv colectiv. (< fr. singulatif)

singulativ dex

Intrare: singulativ
singulativ adjectiv substantiv neutru