Definiția cu ID-ul 51840:
SINGULÁR, -Ă, singulari, -e,
adj. 1. (
Gram.; în sintagmele) Număr singular (și substantivat,
n.) = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte etc. Persoana întâi (sau a doua, a treia) singular = persoană gramaticală care indică numărul singular (
1).
2. Care aparține sau este caracteristic unui singur sau unui anumit exemplar dintr-o categorie, care se referă la un singur sau la un anumit exemplar dintr-o categorie; individual; care se deosebește de alți indivizi, de alte fenomene etc. din aceeași categorie prin anumite trăsături distincte, individuale; care iese din comun în raport cu ceilalți indivizi, celelalte fenomene etc. din aceeași categorie; care este singur, izolat printre sau față de indivizii din aceeași categorie; care ocupă un loc aparte în cadrul aceleiași categorii; deosebit, aparte, neobișnuit;
p. ext. ciudat, bizar, original. ◊ (
Log.) Judecată singulară = judecată al cărei subiect este un nume individual. ♦ (
Fil.; substantivat,
n.;
art.) Categorie care reflectă un singur exemplar dintr-o clasă de lucruri, în totalitatea însușirilor lui care îl deosebesc de celelalte lucruri din acea clasă; individual. – Din
lat. singularis, fr. singulier. Singular dex online | sinonim
Singular definitie