Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

19 defini╚Ťii pentru singular

SINGUL├üR, -─é, singulari, -e, adj. 1. (Gram.; ├«n sintagmele) Num─âr singular (╚Öi substantivat, n.) = categorie gramatical─â care indic─â un singur exemplar dintr-o categorie de fiin╚Ťe, de obiecte etc. Persoana ├«nt├ói (sau a doua, a treia) singular = persoan─â gramatical─â care indic─â num─ârul singular (1). 2. Care apar╚Ťine sau este caracteristic unui singur sau unui anumit exemplar dintr-o categorie, care se refer─â la un singur sau la un anumit exemplar dintr-o categorie; care se deosebe╚Öte de al╚Ťi indivizi, de alte fenomene etc. din aceea╚Öi categorie prin anumite tr─âs─âturi distincte, individuale: care iese din comun ├«n raport cu ceilal╚Ťi indivizi, celelalte fenomene etc. din aceea╚Öi categorie; care este singur, izolat printre sau fa╚Ť─â de indivizii din aceea╚Öi categorie; care ocup─â un loc aparte ├«n cadrul aceleia╚Öi categorii; deosebit, aparte, neobi╚Önuit; p. ext. ciudat, bizar, original. ÔŚŐ (Log.) Judecat─â singular─â = judecat─â al c─ârei subiect este un nume individual. ÔÖŽ (Fil.; substantivat, n.; art.) Categorie care reflect─â un singur exemplar dintr-o clas─â de lucruri, ├«n totalitatea ├«nsu╚Öirilor lui care ├«l deosebesc de celelalte lucruri din acea clas─â; individual. ÔÇô Din lat. singularis, fr. singulier.
SINGUL├üRE T├üNTUM, singularia tantum, loc. adj. (Despre substantive) Care are numai form─â de singular; care este defectiv de plural. ÔÇô Loc. lat.
SINGUL├üR, -─é, singulari, -e, adj. 1. (Gram.; ├«n sintagmele) Num─âr singular (╚Öi substantivat, n.) = categorie gramatical─â care indic─â un singur exemplar dintr-o categorie de fiin╚Ťe, de obiecte etc. Persoana ├«nt├ói (sau a doua, a treia) singular = persoan─â gramatical─â care indic─â num─ârul singular (1). 2. Care apar╚Ťine sau este caracteristic unui singur sau unui anumit exemplar dintr-o categorie, care se refer─â la un singur sau la un anumit exemplar dintr-o categorie; individual; care se deosebe╚Öte de al╚Ťi indivizi, de alte fenomene etc. din aceea╚Öi categorie prin anumite tr─âs─âturi distincte, individuale; care iese din comun ├«n raport cu ceilal╚Ťi indivizi, celelalte fenomene etc. din aceea╚Öi categorie; care este singur, izolat printre sau fa╚Ť─â de indivizii din aceea╚Öi categorie; care ocup─â un loc aparte ├«n cadrul aceleia╚Öi categorii; deosebit, aparte, neobi╚Önuit; p. ext. ciudat, bizar, original. ÔŚŐ (Log.) Judecat─â singular─â = judecat─â al c─ârei subiect este un nume individual. ÔÖŽ (Fil.; substantivat, n.; art.) Categorie care reflect─â un singur exemplar dintr-o clas─â de lucruri, ├«n totalitatea ├«nsu╚Öirilor lui care ├«l deosebesc de celelalte lucruri din acea clas─â; individual. ÔÇô Din lat. singularis, fr. singulier.
SINGUL├üR, -─é, singulari, -e, adj. 1. (Gram.; ├«n expr.) Num─âr singular (╚Öi substantivat, n.) = categorie gramatical─â care indic─â un singur exemplar dintr-o categorie de fiin╚Ťe, obiecte etc. Din neputin╚Ťa de a generaliza, pluralul se exprima, ├«n primele timpuri, cu alt cuv├«nt dec├«t singularul. GRAUR, F. L. 169. S├«ntem contra lui ┬ź┼ş┬╗, pe care ├«l socotim numai o ├«mplutur─â de prisos, ╚Öi nu l-am ├«ntrebuin╚Ťa dec├«t ca s─â deosebim pluralul din singular. NEGRUZZI, S. I 348. Leg─âtura p─âr╚Ťilor unei fraze, singularul ╚Öi pluralul s├«nt ast─âzi ╚Ötiin╚Ťi a copiilor ╚Öi nu se cere nici barb─â, nici ani pentru a lor ├«nv─â╚Ť─âtur─â. RUSSO, S. 77. 2. (Fran╚Ťuzism) Care nu seam─ân─â cu al╚Ťii, deosebit, aparte; neobi╚Önuit, extraordinar; p. ext. ciudat, bizar, original. Octav era o fire singular─â, dar pasul ce f─âcuse era at├«t de nea╚Öteptat, c─â toate ├«ncerc─ârile mele ca s─â-l explic r─âm├«neau trud─â stearp─â. GALACTION, O. I 224. Era un exemplar, dup─â p─ârerea v├«n─âtorilor, cu totul singular. CAMIL PETRESCU, N. 95.
singulár adj. m., pl. singulári; f. singuláră, pl. singuláre
singuláre tántum loc. adj., pl. singulária tántum (-ri-a)
singulár adj. m., pl. singulári; f. sg. singuláră, pl. singuláre
SINGULÁR adj., s. 1. adj. v. individual. 2. adj., s. (GRAM.) (înv.) singuratic, singurit. (Numărul ~.) 3. adj. v. aparte. 4. adj. v. neobișnuit.
Singular Ôëá plural
SINGUL├üR, -─é adj. 1. Care se refer─â, care prive╚Öte pe unul singur. ÔŚŐ Num─âr singular (╚Öi s.n.) = categorie gramatical─â care indic─â un singur exemplar dintr-o categorie de fiin╚Ťe, de obiecte etc.; (log.) judec─â╚Ťi singulare = judec─â╚Ťi ├«n care predicatul se enun╚Ť─â despre un nume individual. 2. Neobi╚Önuit, extraordinar; unic, bizar. ÔÖŽ Rar, excelent, unic. // s.n. Categorie filozofic─â desemn├ónd ceea ce apar╚Ťine unui obiect sau proces, deosebindu-l de celelalte; individual. [< lat. singularis].
SINGUL├üR, -─é I. adj., s. n. (categorie gramatical─â) care indic─â un singur exemplar dintr-o categorie de fiin╚Ťe, de lucruri etc. II. adj. 1. care se refer─â, care prive╚Öte pe unul singur. ÔÖŽ (log.) judec─â╚Ťi ~e = judec─â╚Ťi ├«n care predicatul se enun╚Ť─â despre un nume individual. 2. deosebit, aparte, neobi╚Önuit, extraordinar; unic. III. s. n. (fil.) categorie care desemneaz─â ceea ce apar╚Ťine unui obiect sau proces; individual (2). (< lat. singularis, fr. singulier)
SINGULÁRE TÁNTUM adj. (despre un substantiv) care are numai formă de singular; defectiv de plural. (< lat. singulare tantum)
SINGULÁR1 n. mai ales art. filoz. Categorie care reflectă un singur exemplar dintr-o clasă de lucruri. /<lat. singularis, fr. singulier
SINGUL├üR2 ~─â (~i, ~e) 1) (despre tr─âs─âturi, particularit─â╚Ťi) Care ╚Ťine de un singur exemplar dintr-o clas─â de elemente. ÔŚŐ Num─âr ~ categorie gramatical─â care indic─â o singur─â persoan─â sau un singur lucru. 2) (despre fiin╚Ťe sau despre lucruri) Care are anumite tr─âs─âturi distinctive specifice, individuale; unic ├«n felul s─âu. /<lat. singularis, fr. singulier
singular a. 1. Jur. individual: legate singulare; 2. bizar, extraordinar: e un fapt singular. ÔĽĹ n. Gram. num─âr ce exprim─â o singur─â fiin╚Ť─â sau un singur lucru.
*singul├ír, -─â adj. (lat. singularis, d. singulus, singur). Individual, care se raport─â la unu singur: lupt─â singular─â (om cu om). Care nu seam─ân─â cu al╚Ťi─ş, neobi╚Önuit, extraordinar: aventur─â singular─â. Bizar, ciudat, extravagant, original: om singular. Rar, distins: virtute, frumuse╚Ť─â singular─â. Gram. Care dezign─â o singur─â fiin╚Ť─â or─ş un singur lucru: num─âru singular, form─â singular─â (V. plural). S. n., pl. e. Num─âru singular: singularu de la oameni e om. Adv. ├Än mod singular.
SINGULAR adj., s. 1. adj. individual. (Un efort ~.) 2. adj., s. (GRAM.) (├«nv.) singuratic, singurit. (Num─ârul ~.) 3. adj. aparte, deosebit, individual, neobi╚Önuit, special, (livr.) insolit. (Un caz ~.) 4. adj. bizar, ciudat, curios, excentric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, inexplicabil, insolit, n─âstru╚Önic, neobi╚Önuit, original, paradoxal, straniu, (livr.) abracadabrant, (rar) str─âin, (pop.) pidosnic, pocit, pozna╚Ö, (Mold.) de╚Ö─ân╚Ťat, (Transilv., Ban. ╚Öi Olt.) ╚Öod, (├«nv.) ciudos, (grecism ├«nv.) paraxin, (fam.) sanchiu, (fam. fig.) fistichiu, ├«ntors, sucit, tr─âsnit. (Ce chestie ~!)
SINGULÁR, -Ă adj. (< lat. singularis): în sintagma număr singular (v.).
SINGUL├üR s. n. (< lat. singularis, cf. fr. singulier): unul din cele dou─â aspecte (valori) ale categoriei gramaticale flexionare de num─âr, care indic─â un singur exemplar dintr-o categorie de fiin╚Ťe, de obiecte sau de fenomene. El include toate variantele substantivelor admise de unul din contextele-tip: un om (un bec), o cas─â, om (bec), cas─â etc. ÔŚŐ ~ colect├şv: s. cu semnifica╚Ťie colectiv─â, folosit la numele de popoare ├«n limbajul poetic. El corespunde figurii de stil denumit─â sinecdoc─â ╚Öi se refer─â la folosirea s. ├«n locul pluralului, ca ├«n exemplul ÔÇ×C─â steagul turcului se-nchin─âÔÇŁ (G. Co╚Öbuc). ├Äl g─âsim ╚Öi ├«n proz─â: ÔÇ×Pre Lenski iar nu-i bine s─â-l puie crai, c─â fran╚Ťuzul este departe...ÔÇŁ (I. Neculce).

Singular dex online | sinonim

Singular definitie

Intrare: singular
singular adjectiv locu╚Ťiune adjectival─â