Dicționare ale limbii române

10 definiții pentru sinecură

SINECÚRĂ, sinecuri, s. f. Slujbă, funcție bine retribuită, care cere munca minimă sau nu cere nicio muncă. – Din fr. sinécure.
SINECÚRĂ, sinecuri, s. f. Slujbă, funcție bine retribuită, care cere muncă minimă sau nu cere nici o muncă. – Din fr. sinécure.
SINECÚRĂ, sinecure și sinecuri, s. f. Slujbă bine retribuită, pentru care cel plătit nu este obligat să muncească de loc sau muncește foarte puțin. Îi putem aranja o sinecură ceva, o slujbă ușoară de o oră, două undeva. C. PETRESCU. C. V. 110. Slujba aceea nu poate fi decît o sinecură, căci veșnic îl întîlneam pe stradă, cu mîinile-n buzunare, fluierînd încet, c-un aer de perfectă mulțumire. VLAHUȚĂ, O. A. 447.
sinecúră s. f., g.-d. art. sinecúrii; pl. sinecúri
sinecúră s. f., g.-d. art. sinecúrii; pl. sinecúri
SINECÚRĂ s.f. Slujbă, funcție bine retribuită, care necesită o muncă minimă sau nu necesită nici o muncă. [Cf. fr. sinécure, engl. sinecure < lat. sine – fără, cura – grijă].
SINECÚRĂ s. f. slujbă, funcție bine retribuită, care necesită o muncă minimă sau nu necesită nici o muncă. (< fr. sinécure)
SINECÚRĂ ~i f. Funcție bine remunerată fără a face nimic sau aproape nimic. [G.-D. sinecurii] /<fr. sinécure
sinecură f. post retribuit ce nu obligă la nicio muncă.
*sinecúră f., pl. e și ob. ĭ, ca procurĭ (fr. sinécure, d. engl. sinecure, din lat. sine cura, fără grijă. V. cură). Funcțiune ușoară și bine plătită (ceĭa ce întîĭ s’a zis despre cele bisericeștĭ).

sinecură definitie

sinecură dex

Intrare: sinecură
sinecură substantiv feminin