sincronic definitie

14 definiții pentru sincronic

SINCRÓNIC, -Ă, sincronici, -ce, adj. 1. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Care există sau se petrec în același timp; simultan, concomitent, sincron. 2. Care se referă la fapte, fenomene sau evenimente existente sau petrecute în același timp. ◊ Tabele sincronice = tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc în același timp. ♦ (Fiz.; despre evoluția fenomenelor periodice) Care prezintă sincronism, care se produce în mod sincron. 3. (Despre metode de studiu sau puncte de vedere) Care nu se face în mod istoric; independent de evoluția istorică; static. – Din fr. synchronique.
SINCRÓNIC, -Ă, sincronici, -ce, adj. 1. (Despre fapte, fenomene sau evenimente) Care există sau se petrec în același timp; simultan, concomitent, sincron. 2. Care se referă la fapte, fenomene sau evenimente existente sau petrecute în același timp. ◊ Tabele sincronice = tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc în același timp. ♦ (Fiz.; despre evoluția fenomenelor periodice) Care prezintă sincronism, care se produce în mod sincron. 3. (Despre metode de studiu sau puncte de vedere) Care nu se face în mod istoric; independent de evoluția istorică; static. – Din fr. synchronique.
SINCRÓNIC, -Ă, sincronici, -e, adj. Sincron.
sincrónic adj. m., pl. sincrónici; f. sincrónică, pl. sincrónice
sincrónic adj. m. cronic
SINCRÓNIC adj. 1. v. concomitent. 2. static. (Cercetare ~.)
Sincronic ≠ asincronic, diacronic
SINCRÓNIC, -Ă adj. 1. (Despre fapte, fenomene; op. diacronic) Care există sau se întâmplă în același timp; simultan. 2. Referitor la fapte, la fenomene sau la evenimente existente sau petrecute în același timp. 3. (Despre metode de studiu sau puncte de vedere) Independent de evoluție; static, neistoric. 4. (Despre două ceasornice) Care arată simultan timpuri egale. [< fr. synchronique, cf. gr. syn – cu, chronos – timp].
SINCRÓNIC, -Ă adj. 1. (despe fapte, fenomene) care există sau se petrec în același timp; simultan, concomitent; sincron. 2. (despre metode de studiu sau puncte de vedere) independent de evoluție. 3. (despre două ceasornice) care arată simultan timpuri egale. (< fr. synchronique)
SINCRÓNIC ~că (~ci, ~ce) și adverbial 1) (despre fenomene, procese, evenimente) Care se produce concomitent și în mod identic. Oscilații ~ce. 2) Care ține de fapte, fenomene sau evenimente ce există sau se produc concomitent. ◊ Tabele ~ce tabele cronologice ale evenimentelor care au avut loc în aceeași perioadă. 3) (despre metode de cercetare) Care studiază obiectul în starea lui actuală (fără a ține cont de evoluția istorică); independent de evoluția istorică. 4) (despre sisteme fizice, tehnice) Care funcționează în același timp; cu funcționare simultană. [Sil. sin-cro-] /<fr. synchronique
sincronic a. se zice de evenimentele ce se petrec în acelaș timp; tablou sincronic.
*sincrón, -ă adj. (vgr. sýg-hronos, d. syn, împreună, și hronos, timp. V. isocron). Simultaneŭ, în acelașĭ timp: oscilațiunĭ sincrone. – Și sincrónic (după cronic) = 1. sincron, 2. relativ la faptele sincrone: tabloŭ sincronic. Adv. În mod sincron: a prezenta faptele sincronic. V. contemporan.
SINCRONIC adj. 1. concomitent, paralel, simultan, sincron. (Fenomene ~.) 2. neistoric, static. (O cercetare ~.)
SINCRÓNIC, -Ă adj. (< fr. synchronique, cf. gr. syn – cu, chronos – timp): în sintagmele fonetică sincronică, gramatică sincronică și lingvistică sincronică (v.).

sincronic dex

Intrare: sincronic
sincronic adjectiv