SIMULÁCRU, simulacre, s. n. Aparență înșelătoare; acțiune simulată; obiect care dă o falsă impresie a realității. – Din fr. simulacre, lat. simulacrum.

SIMULÁCRU, simulacre, s. n. Aparență înșelătoare; acțiune simulată; obiect care dă o falsă impresie a realității. – Din fr. simulacre, lat. simulacrum.

SIMULÁCRU, simulacre, s. n. Imitație lipsită de valoare, aparență înșelătoare; acțiune simulată, lucru care dă o impresie falsă a realității.

simulácru (-la-cru) s. n., art. simulácrul; pl. simulácre

simulácru s. n. (sil. -cru), art. simulácrul; pl. simulácre

SIMULÁCRU s. v. divinitate, dumnezeu, idol, zeitate, zeu.

SIMULÁCRU s.n. Imitație înșelătoare, aparență falsă; spoială. [< fr. simulacre, cf. lat. simulacrum – copie].

SIMULÁCRU s. n. aparență falsă, imitație înșelătoare. (< fr. simulacre, lat. simulacrum)

SIMULÁCRU ~e n. 1) Acțiune simulată. 2) Aparență înșelătoare. 3) Imagine falsă a realității. [Sil. -la-cru] /<lat. simulacrum, fr. simulacre

simulacru n. 1. imagine, fantomă; 2. imitațiune: simulacru de bătălie; 3. aparență deșartă: simulacru de bunătate.

*simulácru n., pl. e (lat. simulacrum, d. simulare, a simula). Imagine, viziune, fantazmă: a vedea în vis vane simulacre. Aparență, spoĭală: supt Cezar, nu maĭ era la Roma de cît un simulacru de republică. Imitatiune p. a înșela sau p. a da o ideĭe de realitate: a face un simulacru de anchetă, de bătălie. V. cîrcĭog.

simulacru s. v. DIVINITATE. DUMNEZEU. IDOL. ZEITATE. ZEU.