SENTIMÉNT, sentimente, s. n. 1. Proces afectiv specific uman, care exprimă atitudinea omului față de realitate; simțământ. ♦ Afecțiune. 2. Facultatea de a simți, de a cunoaște, de a aprecia ceva; conștiință. ♦ Credință, impresie intimă; convingere. Avea sentimentul că l-a mai văzut undeva. [Var.: (înv.) simtimént s. n.] – Din fr. sentiment.

SIMTIMÉNT s. n. v. sentiment.

SENTIMÉNT, sentimente, s. n. 1. Proces afectiv specific uman, care exprimă atitudinea omului față de realitate; simțământ. ♦ Afecțiune. 2. Facultatea de a simți, de a cunoaște, de a aprecia ceva; conștiință. ♦ Credință, impresie intimă; convingere. Avea sentimentul că l-a mai văzut undeva. [Var.: (înv.) simtimént s. n.] – Din fr. sentiment.

SIMTIMÉNT s. n. v. sentiment.

SENTIMÉNT, sentimente, s. n. 1. Atitudine emoțională a omului față de realitate; simțămînt. Un sentiment de adîncă evlavie... mă încovoia cucernic lîngă blîndul și cucernicul moșneag. GALACTION, O. I 92. Eu, Dafine, de șapte ani am în inimă numai un gînd, amorul; numai un sentiment, amorul. NEGRUZZI, S. III 438. Cercările poetice tipărite la 1839 sînt pline de sentiment patriotic. RUSSO, S. 153. ♦ Afecțiune. Avea pentru mine un sentiment de frate mai mare, dispus să ocrotească și să sprijine în mine ceea ce era comun în noi. SADOVEANU, E. 160. Păstram pentru ei un sentiment delicat. id. N. F. 144. El simte, cald, un sentiment de frate, Cu cel eliberat, cu cine-i rob. D. BOTEZ, F. S. 21. 2. Facultatea de a simți, de a cunoaște, de a aprecia ceva; conștiință. Sentimentul propriilor forțe. ▭ Sentimentul naturii apare în proza romînească o dată cu Alecu Russo. VIANU, A. P. 73. ♦ Credință, impresie intimă. [Oamenii din țara Oltului] niciodată nu sînt părăsiți de sentimentul că lumea, în nici o altă parte, n-ar putea fi mai frumoasă ca aici. BOGZA, C. O. 274. Avea sentimentul că Ana a intrat în viața lui intimă, că-l observă. VLAHUȚĂ, O. A. III 79. – Variantă: (învechit) simtimént (BĂLCESCU, O. I 233, ALEXANDRESCU, M. 5) s. n.

SIMTIMÉNT s. n. v. sentiment.

SIMȚĂMÎ́NT, simțăminte, s. n. Sentiment. Își aduse aminte de simțămîntul de singurătate. DUMITRIU, N. 74. Acest simțămînt sfînt, nu cunosc încă nici un neam, nici o seminție cît de brută, cît de sălbatecă, care să nu-l aibă. KOGĂLNICEANU, S. A. 54. – Variante: simțimî́nt (C. PETRESCU, C. V. 361, DAVILA, V. V. 86, ODOBESCU, S. III 50), simțemî́nt (ARDELEANU, D. 52), simțimént (ALEXANDRESCU, M. 5) s. n.

SIMȚIMÉNT s. n. v. simțămînt.

sentimént s. n., pl. sentiménte

sentimént s. n., pl. sentiménte

SENTIMÉNT s. 1. (livr.) afect. (Senzații și ~e.) 2. simțământ, simțire. (Un ~ delicat.) 3. pasiune, simțire, (livr.) patos, (înv.) simț. (A cânta cu ~.) 4. simțământ, (înv.) simțiciune. (Are un ~ ciudat.) 5. impresie, părere, senzație. (Are ~ul că e inoportun.) 6. conștiință. (~ul datoriei împlinite.) 7. certitudine, convingere, credință, încredințare, siguranță, (livr.) convicțiune. (Am ~ul că așa se va întâmpla.)

Sentiment ≠ resentiment

SENTIMÉNT s.n. 1. Atitudine emoțională pe care omul o are față de realitate; simțire, simțământ. ♦ Afecțiune. 2. Facultate de a simți, de a aprecia anumite lucruri; conștiință. ♦ Credință, impresie intimă. [< fr. sentiment, it. sentimento].

SENTIMÉNT s. n. 1. proces afectiv mai durabil și mai complex decât emoția, exprimând atitudinea pe care omul o are față de realitate; simțire, simțământ. ◊ afecțiune. 2. credință, impresie intimă; convingere. (< fr. sentiment)

SENTIMÉNT ~e n. 1) Proces afectiv care reflectă atitudinea emoțională a omului față de realitate; simțământ. ~e nobile. ◊ ~e pozitive sentimente care aduc satisfacție sufletească și care stimulează activitatea omului. ~e negative sentimente care tulbură spiritul și demoralizează. 2) Atitudine afectivă față de cineva sau față de ceva; simțământ. ~ de frate. 3) Convingere proprie; impresie intimă. /<fr. sentiment, lat. sentimentum

sentiment n. 1. rezultatul acțiunii de a simți: sentiment plăcut; 2. facultatea de a înțelege, de a aprecia printr’un fel de instinct natural: are mai mult sentiment decât raționament; 3. conștiință intimă: sentimentul datoriei; 4. mișcare sufletească, afecțiune, pasiune: sentimente generoase.

*sentimént n., pl. e (fr. sentiment, it. sentimento). Acțiunea de a simți, simțire, impresiune: un sentiment plăcut. Impresionabilitate, simt, facultatea de a simți (a înțelege, a aprecia) din instinct: a avea maĭ mult sentiment de cît raționament. Conștiință, simț: a avea sentimentu superioritățiĭ, datoriiĭ. Pasiune, simțire (ĭubire saŭ ură), opiniune: sentimente înalte, josnice, durabile; a-țĭ schimba sentimentele. – Fals simțimînt, pl. inte.

SENTIMENT s. 1. (livr.) afect. (Senzații și ~e.) 2. simțămînt, simțire. (Un ~ delicat.) 3. pasiune, simțire, (livr.) patos, (înv.) simț. (A cînta cu ~.) 4. simțămînt, (înv.) simțiciune. (Are un ~ ciudat.) 5. impresie, părere, senzație. (Are ~ că e inoportun.) 6. conștiință. (~ datoriei împlinite.) 7. certitudine, convingere, credință, încredințare, siguranță, (livr.) convicțiune. (Am ~ că așa se va întîmpla.)

a dansa la sentiment expr. a dansa lipiți unul de altul.

a lua (pe cineva) la sentiment expr. a apela la sensibilitatea cuiva, a înduioșa (pe cineva).

a o pune de sentiment expr. a pune la cale o întâlnire amoroasă.

a o rupe în sentiment expr. a avea o pagubă mare.

a rula un sentiment expr. a pune la cale o întâlnire amoroasă.

a se învârti de un sentiment expr. a pune la cale o întâlnire amoroasă.

a se reduce la sentiment expr. (prst.) a refuza banii unui client; a reduce tariful.