simetrie definitie

14 definiții pentru simetrie

SIMETRÍE, simetrii, s. f. 1. Proprietate a unui ansamblu spațial de a fi alcătuit din elemente reciproc corespondente și de a prezenta, pe această bază, anumite regularități; proporționalitate, concordanță, armonie între părțile unui tot, între elementele unui ansamblu etc.; distribuție egală, regulată, armonioasă a părților unui tot, a elementelor unui ansamblu; corespondență exactă (ca formă, poziție etc.) între părțile (opuse ale) unui tot. 2. Spec. Proprietate a două puncte aparținând aceleiași figuri geometrice sau la două figuri diferite de a fi așezate la aceeași distanță de un plan, de o dreaptă sau de un punct; proprietate corespunzătoare a două figuri geometrice; proprietate a două figuri geometrice de a se suprapune exact. – Din lat. symmetria, fr. symétrie.
SIMETRÍE, simetrii, s. f. 1. Proprietate a unui ansamblu spațial de a fi alcătuit din elemente reciproc corespondente și de a prezenta, pe această bază, anumite regularități; proporționalitate, concordanță, armonie între părțile unui tot, între elementele unui ansamblu etc.; distribuție egală, regulată, armonioasă a părților unui tot, a elementelor unui ansamblu; corespondență exactă (ca formă, poziție etc.) între părțile (opuse ale) unui tot. 2. Spec. Proprietate a două puncte aparținând aceleiași figuri geometrice sau la două figuri diferite de a fi așezate la aceeași distanță de un plan, de o dreaptă sau de un punct; proprietate corespunzătoare a două figuri geometrice; proprietate a două figuri geometrice de a se suprapune exact. – Din lat. symmetria, fr. symétrie.
SIMETRÍE, simetrii, s. f. 1. Mod de așezare a părților unei figuri astfel încît fiecărui punct al unei părți din figură să-i corespundă alt punct, așezat la aceeași distanță de o linie mediană; p. ext. concordanță deplină între cele două jumătăți ale unui întreg, proporționalitate în ce privește formele unui întreg, așezarea mai multor obiecte etc.; armonie, ordine, regularitate. La marginea de miazăzi a satului se află cimitirul acesta geometric, cu cruci egale și albe, așezate în linii drepte, într-o simetrie desăvârșită. BOGZA, C. O. 320. Cînd toate însemnările sînt începute cu «astăzi» este greu cronicarului să strice simetria punînd «ieri», numai pentru că n-a avut în ziua respectivă răgaz de scris. CĂLINESCU, E. 47. Ferestrele, prea mici, sînt împrăștiate fără nici o simetrie pe fațada lui. RUSSO, S. 195. 2. (Cristalografie, în expr.) Centru de simetrie = punct situat în centrul unui cristal, față de care două puncte corespunzătoare ale cristalului, aflate la aceeași distanță de acest punct, sînt simetrice între ele. Linie de simetrie = linie prin a cărei mișcare de rotație, efectuată sub un anumit unghi, cristalul ocupă o poziție simetrică cu cea precedentă. Suprafață de simetrie = suprafață față de care o jumătate a unui cristal este simetrică cu cealaltă jumătate.
simetríe (-me-tri-) s. f., art. simetría, g.-d. art. simetríei; pl. simetríi, art. simetríile
simetríe s. f. (sil. -tri-), art. simetría, g.-d. art. simetríei; pl. simetríi, art. simetríile
SIMETRÍE s. 1. armonie, concordanță, echilibru, potrivire, proporție, proporționalitate, (fig.) simfonie. (O perfectă ~ a elementelor unui ansamblu.) 2. (MAT.) corespondență. (~ unghiurilor.)
Simetrie ≠ asimetrie
SIMETRÍE s.f. 1. Așezare, dispunere a unor părți identice într-un mod asemănător într-un ansamblu, într-un tot. ♦ Armonie, îmbinare armonioasă rezultată din anumite combinații regulate și bine proporționate. 2. Proprietatea unei figuri în raport cu un punct, cu o dreaptă sau cu un plan de a avea puncte care să corespundă două câte două. ♦ Proprietatea a două figuri de a se suprapune exact. [Gen. -iei. / cf. fr. symétrie, it. simmetria < lat., gr. symmetria < gr. syn – cu, metron – măsură].
SIMETRÍE s. f. 1. dispunere a unor părți identice într-un mod asemănător într-un ansamblu, într-un tot. ◊ armonie, îmbinare armonioasă rezultată din anumite combinații regulate și bine proporționate. 2. (mat.) proprietate a unei figuri în raport cu un punct, cu o dreaptă sau cu un plan de a avea puncte care să corespundă două câte două. ◊ proprietate a două figuri de a se suprapune exact. (< fr. symétrie, lat., gr. symmetria)
SIMETRÍE ~i f. 1) mat. Proprietate a unor puncte de a se afla la aceeași distanță de un punct, de o dreaptă sau de un plan. 2) Aranjare proporțională față de un centru; distribuire egală. [G.-D. simetriei; Sil. -me-tri-] /<lat. symmetria, fr. symétrie, it. simmetria
simetrie f. 1. dispozițiune regulată a părților asemenea ale unui corp sau edificiu: ochii, brațele, urechile sunt dispuse cu simetrie; 2. fig. armonie, frumusețe ce rezultă dintr’o dispozițiune regulată: a dispune frazele cu simetrie.
*simetríe f. (vgr. sym-metria, d. sýn, împreună, și métron, măsură. V. a-simetrie, metru). Egalitate în măsură la dreapta și la stînga, așa cum e trupu animalelor: simetria uneĭ case. Proporțiune, corespondentă, potriveală între părțile frazeĭ.
SIMETRIE s. 1. armonie, concordanță, echilibru, potrivire, proporție, proporționalitate, (fig.) simfonie. (O perfectă ~ a elementelor unui ansamblu.) 2. (MAT.) corespondență. (~ unghiurilor.)
simetrie, dispoziția obiectelor sonore* față de o axă (imaginară) care delimitează, atât în timp cât și în spațiu, oglindirea acelorași evenimente muzicale. Tendința s., care presupune existența sentimentului de echilibru, o găsim încă de la popoarele primitive. Muzica repetitivă practicată de unele triburi africane reclamă deseori formule incantatorii* simetrice. Cântul responsorial*, preluat și de muzica cultă din antic., dovedește prin folosirea principiului alternanței o apropiere de concepția simetrică a echilibrului. A urmat apoi o perioadă în care concepția lineară despre muzică s-a îndepărtat oarecum de ideea de s., formulele simetrice, de exemplu în muzica palestriniană, erau evitate. Revenirea spre s. s-a produs în baroc* o dată cu joncțiunea dintre gândirea pe verticală cu cea de pe orizontală. Au apărut punctele nodale armonice, a început căutarea echilibrului absolut, s-au pus bazele primelor construcții monumentale care căutau, ca în arhitectură, s. la toate nivelele formelor (primele au fost formele cu refren* – rondo*-ul simetric). Climaxul unei gândiri de acest fel îi constituie creația lui J.S. Bach, exemplu de armonie și echilibru atât în micro- cât și în macrostructură*. S. în muzica bachiană este prezentă de la construcția celulelor* până la articularea formelor*. Căutarea unor puncte culminante care să echilibreze temele* fugilor, planul armonic atât la nivelul tematic cât și în cel al formei în care tonalitățile (2) de bază reprezintă axe centrale, alăturarea secțiunilor (stabile tonal – instabile tonal), alcătuirea formelor ce tind spre un echilibru perfect sunt coordonate fundamentale ale creației lui Bach relevând preocuparea pentru ideea de s. și în morfologie cît și în sintaxă (2). Clasicismul* păstrează cuceririle în planul echilibrului bazate pe principiul simetric (forma de sonată* cu repriză* inversată: AB Dezv. BA), dar o dată cu apariția romanticilor principiul este părăsit în favoarea fanteziei debordante care încearcă să subjuge rațiunea. Sec. 20 înseamnă o redescoperire a vechilor principii, nu atât prin neoclasicism*, ai căror reprezentanți vor să imite mai mult spiritul bachian decât puritatea gândirii și mai ales forța conceptului constructivist, ci de către serialiștii ce se arată foarte interesați în ideea de s., în special la nivel morfologic. Construcția seriilor*, cu precădere în creația weberniană, este bazată pe tronsoane simetrice care permit recurența sau inversări înrudite. Totodată seriile care articulează forma oferă, datorită s., mai ales la nivel sintactic (2). Apar lucrări în formă de arc, sau cu secțiuni interioare arcuite. S., fiind un principiu al echilibrului și totodată o noțiune abstractă, își va găsi loc în orice tip de muzică, indiferent la ce nivel va fi folosită. Există un principiu de care însăși armonia umană are nevoie. Iată de ce muzica lui Bach va rămâne veșnic actuală! V. triton.

simetrie dex

Intrare: simetrie
simetrie substantiv feminin
  • silabisire: -tri-