SIMȚĂMẤNT, simțăminte, s. n. (Rar) Sentiment. [Var.: (înv.) simțimấnt s. n.] – Simți + suf. -ământ (după fr. sentiment).

SIMȚIMẤNT s. n. v. simțământ.

SIMȚĂMẤNT, simțăminte, s. n. Sentiment. [Var.: (înv.) simțimấnt s. n.] – Simți + suf. -ământ (după fr. sentiment).

SIMȚIMẤNT s. n. v. simțământ.

SIMȚĂMÎ́NT, simțăminte, s. n. Sentiment. Își aduse aminte de simțămîntul de singurătate. DUMITRIU, N. 74. Acest simțămînt sfînt, nu cunosc încă nici un neam, nici o seminție cît de brută, cît de sălbatecă, care să nu-l aibă. KOGĂLNICEANU, S. A. 54. – Variante: simțimî́nt (C. PETRESCU, C. V. 361, DAVILA, V. V. 86, ODOBESCU, S. III 50), simțemî́nt (ARDELEANU, D. 52), simțimént (ALEXANDRESCU, M. 5) s. n.

SIMȚIMÎ́NT s. n. v. simțămînt.

simțămấnt (rar) s. n., pl. simțămínte

simțământ s. n., pl. simțămínte

SIMȚĂMÂNT s. 1. sentiment, simțire. (Un ~ delicat.) 2. sentiment, (înv.) simțiciune. (Are un ~ ciudat.)

SIMȚĂMÂNT simțămínte n. Atitudine afectivă față de cineva sau ceva; sentiment. simțământ de frate. simțăminte de iubire. /a simți + suf. ~mânt

simțimânt n. sentiment.

*sentimént n., pl. e (fr. sentiment, it. sentimento). Acțiunea de a simți, simțire, impresiune: un sentiment plăcut. Impresionabilitate, simt, facultatea de a simți (a înțelege, a aprecia) din instinct: a avea maĭ mult sentiment de cît raționament. Conștiință, simț: a avea sentimentu superioritățiĭ, datoriiĭ. Pasiune, simțire (ĭubire saŭ ură), opiniune: sentimente înalte, josnice, durabile; a-țĭ schimba sentimentele. – Fals simțimînt, pl. inte.

*simțimî́nt V. sentiment.

SIMȚĂMÎNT s. 1. sentiment, simțire. (Un ~ delicat.) 2. sentiment, (înv.) simțiciune. (Are un ~ ciudat.)