SILVÍN s. n. v. silvină.

SILVÍNĂ s. f. Clorură naturală de potasiu, cristalizată în sistemul cubic. [Var.: silvín s. n.] – Din fr. sylvine.

SILVÍN s. n. v. silvină.

SILVÍNĂ s. f. Clorură naturală de potasiu, cristalizată în sistemul cubic. [Var.: silvín s. n.] – Din fr. sylvine.

silvínă s. f., g.-d. art. silvínei

silvínă s. f., g.-d. art. silvínei

SILVÍNĂ s.f. Clorură naturală de potasiu. [< fr. sylvine].

SILVÍNĂ s. f. clorură naturală de potasiu. (< fr. sylvine)

SILVÍNĂ f. Clorură naturală de potasiu. /<fr. sylvine

*silvínă f., pl. e (d. alchimistu Silvius). Chim. O sare sărată și cam amară, care e o clorură naturală de potasiŭ (ClK).

silvină (engl. = sylvine) KCl (clorură de potasiu), sediment cubic. Mineral întâlnit în evaporitele cu săruri delicvescente din zona mio-pliocenă a Carpaților Orientali.

SILVÍNĂ (< fr. {i}; {s} Sylvius, numele latinizat al lui J. Dubois) s. f. Clorură naturală de potasiu, cristalizată în sistem cubic; este asemănătoare cu sarea gemă. dar are un gust sărat-amar astringent. Se utilizează la fabricarea îngrășămintelor potasice, la extragerea potasiului etc.