SILÚRIC, -Ă, silurici, -ce, adj. Silurian (3). – Din germ. silurisch.

SILÚRIC, -Ă, silurici, -ce, adj. Silurian (3). – Din germ. silurisch.

SILÚRIC, -Ă, silurici, -e, adj. Silurian.

silúric adj. m., pl. silúrici; f. silúrică, pl. silúrice

silúric adj. m., pl. silúrici; f. sg. silúrică, pl. silúrice

SILÚRIC adj., s. v. silurian.

SILÚRIC, -Ă adj. Din perioada siluriană; silurian. [< germ. silurisch].

SILÚRIC ~că (~ci,~ce) v. SILURIAN II. /<germ. silurisch

siluric a. se zice de un teren așezat sub vechea gresie roșie: Prutul siluric.

*siluríc și silurián, -ă adj. (d. numele Silurilor, un popor celtic din Anglia, unde acest teren a fost studiat în special). Geol. Nume dat unor straturĭ de teren de supt devonian: Prutu siluric.

SILURIC adj., s. (GEOL.) silurian.