SILUÉTĂ, siluete, s. f. 1. Imagine, înfățișare reală (și oarecum neclară în amănuntele ei) a unei ființe, a unui lucru etc., de obicei proiectate (ca o umbră) pe un fond mai luminos; p. ext. ființă sau lucru astfel proiectate. ♦ Personaj abia schițat într-o operă literară. 2. Talie zveltă și bine proporționată a unei persoane; corp zvelt, suplu, bine proporționat al unei persoane; p. gener. talie; corp. **. Expr. (Fam.) A face siluetă = a deveni zvelt; a slăbi. 3. Desen unicolor, de obicei negru, lucrat în creion, în tuș sau decupat din hârtie, pânză etc. reprezentând contururile unei ființe sau ale unui lucru pe un fond de altă culoare. 4. Desen special de carton sau de placaj (reprezentând o siluetă (1) de om) pe care simt fixate țintele la tir. [Pr.: -lu-e-] – Din fr. silhouette.

SILUÉTĂ, siluete, s. f. 1. Imagine, înfățișare reală (și oarecum neclară în amănuntele ei) a unei ființe, a unui lucru etc., de obicei proiectate (ca o umbră) pe un fond mai luminos; p. ext. ființă sau lucru astfel proiectate. ♦ Personaj abia schițat într-o operă literară. 2. Talie zveltă și bine proporționată a unei persoane; corp zvelt, suplu, bine proporționat al unei persoane; p. gener. talie; corp. ♦ Expr. A face siluetă = a deveni zvelt; a slăbi. 3. Desen unicolor, de obicei negru, lucrat în creion, în tuș sau decupat din hârtie, pânză etc. reprezentând contururile unei ființe sau ale unui lucru pe un fond de altă culoare. 4. Desen special de carton sau de placaj (reprezentând o siluetă (1) de om) pe care sunt fixate țintele la tir. [Pr.: -lu-e-] – Din fr. silhouette.

SILUÉTĂ, siluete, s. f. 1. Imagine a unei ființe sau a unui obiect, proiectată ca o umbră pe un fond mai luminos. În ușa bucătăriei, siluetă neagră cu fustele ei lungi, stătea, cu brațele încrucișate, bucătăreasa... Nu i se putea vedea fața. Era doar o siluetă neagră în ușa luminată. DUMITRIU, N. 53. După ce Hăsmașul Mare dispare în urmă, spre miazănoapte, nu trece multă vreme și alți munți își fac apariția în față, profilîndu-și siluetele pe cerul limpede dinspre miazăzi. BOGZA, C. O. 160. Tînărul, de cînd plecase conductorul, se uita pe fereastra vagonului în care apăruse silueta capitalei. REBREANU, R. I 13. ◊ Loc. adv. (Rar) În siluete = văzîndu-li-se numai contururile. Valuri de lumină lin se cern – Cînd pentr-o clipă în fundul văii Sub conul de lumină Patrula-n siluete negre Apare. CAMIL PETRESCU, V. 44. ♦ Chip șters și întunecat, care nu poate fi distins în amănunte. Din întuneric s-au apropiat două siluete. SAHIA, N. 45. ♦ Talie zveltă și bine proporționată; făptură. Se hrănea cu un castron de iaurt, toată ziua, și cu verdețuri. – Păstrează silueta! îți spunea ea distinsă și cochetă. PAS, Z. I 90. Priveam silueta elegantă a fetei. SADOVEANU, P. S. 240. Este o doamnă tînără de tot, cu silueta subțire și fină. SAHIA, U.R.S.S. 6. ◊ Expr. (Familiar) A face siluetă = a deveni zvelt, a slăbi. 2. Desen unicolor, mai ales negru, lucrat în creion ori în tuș sau decupat din hîrtie, pînză, placaj etc., reprezentînd conturul unui lucru pe un fond de altă culoare.

siluétă (-lu-e-) s. f., g.-d. art. siluétei; pl. siluéte

siluetá vb., ind. prez. 1 sg. siluetéz, 3 sg. și pl. silueteáză

siluétă s. f. (sil. -lu-e-), pl. siluéte

SILUÉTĂ s. 1. formă. (O ~ străbate întunericul.) 2. linie, talie. (Are o ~ zveltă.)

SILUETÁ vb. I. tr. (Liv.) A contura, a desena o siluetă. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouetter].

SILUÉTĂ s.f. 1. Imagine a unei ființe, a unui lucru etc. care se proiectează ca o umbră pe un fond luminos. ♦ Desen care reprezintă contururile unei ființe sau ale unui lucru pe un fond deschis. ♦ Desen din placaj sau din carton pe care sunt fixate țintele la tir. ♦ Element de decor reprezentând tufișuri, profiluri de case etc. 2. Talie zveltă, bine proporționată. ♦ (Fam.) A face siluetă = a deveni zvelt, a slăbi. [Pron. -lu-e-. / < fr. silhouette, cf. Silhouette – controlor general impopular al finanțelor în Franța].

SILUETÁ vb. tr. 1. a contura o siluetă. 2. (teatru, cinem.) a interpreta un rol. (< fr. silhouetter)

SILUÉTĂ s. f. 1. imagine a unei ființe, a unui lucru etc. care se proiectează ca o umbră pe un fond luminos. ◊ desen reprezentând contururile unei ființe, ale unui lucru pe un fond deschis. ◊ desen din placaj sau carton pe care sunt fixate țintele la tir. ◊ element de decor reprezentând tufișuri, profiluri de case. 2. talie zveltă. ♦ (fam.) a face ~ = a deveni zvelt, a slăbi. (< fr. silhouette)

SILUÉTĂ ~e f. 1) Imagine (a unui lucru sau a unei ființe) proiectată sub formă de undă pe un fond luminos. 2) Configurație a corpului unei persoane; statură. 3) Contur al unei ființe sau al unui obiect desenat sau decupat. 4) Talie zveltă, bine proporționată. [Sil. -lu-e-] /<fr. silhouette

siluetă f. desen negru ce reprezentă o figură prin umbra ei: apar pe zarea roșie ’n negre siluete AL. (= fr. silhouette).

*siluétă f., pl. e (fr. silhouette și silouette, după numele luĭ Ștefan de Silhouette, controlor general financiar în Francia la 1759, dizgrațiat după opt lunĭ și ridiculizat pin asemenea desemne). Desemn care reprezentă în negru toată figura urmînd linia profiluluĭ întocmaĭ ca o umbră. Pin ext. Ceĭa ce se profilează la distantă: siluetele plopilor. Ființă care se distinge în întuneric: silueta unuĭ hoț se ivi pe zid. Fig. Instantanee, schiță care exprimă pe scurt caracterele unuĭ om. V. mogîldeață.

SILUETĂ s. 1. formă. (O ~ străbate întunericul.) 2. linie, talie. (Are o ~ zveltă.)

siluetá vb. I (teatru, film) A crea un anumit personaj ◊ „Mihai Berechet l-a siluetat în creion pe doctorul Caius.” Cont. 20 IX 63 p. 4. ◊ „Mihaela Juvara a siluetat cu duritate și simț al proporțiilor o femeie-fiară.” R.lit. 2 V 74 p. 17; v. și 1 XII 79 p. 6 (din siluetă; cf. fr. silhouetter; DN3 – alte sensuri)

a face siluetă expr. a slăbi.