silnici definitie

32 definiții pentru silnici

SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplica pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĭnĭkŭ.
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic.
SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forțat, silit2 (1). ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplică pentru fapte penale grave, constând din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forțat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit2 (2). II. S. m. și f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori și frunze se întrebuințează în medicina populară (Glechoma hederaceum și hirsutum). – Din sl. silĩnĩkŭ.
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A constrânge, a forța, a sili pe cineva să facă ceva; a aplica forța, violența. ♦ Fig. A stâlci, a poci. – Din silnic.
SÍLNIC1, silnici, s. m. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpina tîrîtoare, cu flori albastre sau violete, ale cărei frunze și flori se întrebuințează în medicina populară (GLechoma hederacea).
SÍLNIC2, -Ă, silnici, -e, adj. 1. Făcut prin constrîngere, cu sila; forțat, impus, silit. Munca, din silnică cum era sub capitaliști, se transformă într-o faptă de cinste. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 159, 1/4. ◊ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, constînd din închisoare și muncă forțată (în ocnele de sare). Aceștia sînt sectarii religioși, trimiși la muncă silnică pentru credințele lor. GHEREA, ST. CR. II 227. ◊ Fig. Se auzeau noaptea carii ronțăind mărunt și monoton, ca o veșnicie de muncă silnică în întuneric. C. PETRESCU, R. DR. 29. ◊ (Adverbial) Au lucrat alături cu dobitoacele lor și li s-a luat silnic cea mai mare parte din puținele lor foloase. SADOVEANU, P. M. 231. ♦ Care se face în silă, fără plăcere, de nevoie. Domnul avu un rîs silnic. După spaimă, simți înfiorarea bucuriei. SADOVEANU, Z. C. 342. Pașii se tîrau greoi și silnici, ca mersul ocnașilor spre un capăt de drum unde nu așteaptă nimic. C. PETRESCU, Î. II 42. ◊ (Adverbial) Hm! Catincuță, grăi bătrînul rîzînd silnic cu fața lui slăbită; tu crezi că ești tot în anii tinereții. SADOVEANU, O. VIII 88. Duși pe gînduri, cu privirea pierdută în văzduh, îmi răspund scurt și silnic. VLAHUȚĂ, R. P. 61. ♦ Greoi, anevoios. Cu ochii ei albaștri, măriți și rotunjiți din pricina răsufletului silnic, privea și ea în sus, căci văzuse de unde putea să-i vie scăparea. SADOVEANU, O. VII 39. 2. Zorit, grăbit, silit. Trăsura mea... mergea atît de repede, încît roatele sfîrîiau, iar caii spumegau de sudoare. În fuga asta silnică am trecut prin mai multe uliți. NEGRUZZI, S. I 295.
SILNICÍ, silnicesc, vb. IV. Tranz. (Astăzi rar) A constrînge, a forța, a sili (pe cineva) să facă un lucru, a aplica forța, violența. S-a ridicat norodul, mințit și silnicit Și-a miruit cu pumnul domnia îmbuibată. DEȘLIU, G. 52. Grecii, care după luarea Țarigradului se dase afund, fugind... alungați, prigoniți, silniciți, pe unde-i nimereau biruitorii, cu cîte puțin și treptat prinseră la suflet. ODOBESCU, S. I 122. ◊ Fig. Nu poți afirma că a silnicit limba. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 170, 5/4. Instrucțiunea nu poate rămîne ca în timpii cînd averile erau monopolizate... vocațiunile silnicite. ODOBESCU, S. II 61.
sílnic1 adj. m., pl. sílnici; f. sílnică, pl. sílnice
sílnic2 (pop.) s. m., pl. sílnici
silnicí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 să silniceáscă
sílnic adj. m., s. m., pl. sílnici; f. sg. sílnică, pl. sílnice
silnicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. silnicésc, imperf. 3 sg. silniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. silniceáscă
SÍLNIC adj. 1. forțat, impus, silit. (Muncă ~.) 2. brutal, forțat, violent. (Mijloace ~.) 3. v. abuziv. 4. v. afectat.
SÍLNIC adj. v. anevoios, dificil, grabnic, grăbit, greoi, iute, întins, precipitat, rapid, repede, repezit, zorit.
SÍLNIC s. (BOT.; Glechoma hederaceum) (reg.) nejelnică, orbalț, prelungoasă, prelunjoară, rărunchioasă, rotunjoară, coarda-ielelor, piperul-apelor, (înv.) pristenior.
SÍLNIC s. v. siluitor.
SILNICÍ vb. v. constrânge, face, forța, îngrețoșa, obliga, scârbi, sili, sparge, strica, viola.
SÍLNIC1 ~că (~ci,~ce) 1) Care se face în silă, cu neplăcere, fără tragere de inimă. 2) Care se face cu de-a sila, prin constrângere; forțat. 3) rar Care este greu (de făcut, de rezolvat); cu dificultăți; anevoios. /<sl. siliniku
SÍLNIC2 ~ci f. Plantă erbacee cu tulpină târâtoare, păroasă, ale cărei frunze și flori sunt folosite în scopuri medicinale. /<sl. siliniku
A SILNICÍ ~ésc tranz. 1) A supune în mod silnic. 2) (ființe) A pune cu forța (să facă ceva); a forța; a constrânge; a sili. 3) fig. (cuvinte, melodii etc.) A denatura, încălcând grav starea firească; a stâlci; a poci; a schingiui. /Din silnic
silnic a. violent. ║ m. plantă cu tulpina târîtoare și cu florile albastre sau violete (Glechoma hederacea): în medicina populară, planta servă de leac pentru boala de piept și de pântece. [Slav. SILĬNIKU, puternic].
pelungoásă (oa dift.) f., pl. e (din *prelungoasă, d. prelung). O plantă labiată tîrîtoare numită și rătunjoară, silnic și silnică (glechóma hederácea saŭ népeta glechóma). V. cătușnică.
silnic V. senic.
2) sílnic, -ă adj. (vsl. silĭnikŭ, stăpîn, puternic; rus. silnyĭ, puternic. V. silă, năsîlnic). Puternic (Vechĭ): împărat silnic. Violent: moarte silnică. Forțat, silnic: munca silnică e o pedeapsă aflictivă și infamantă la care-s silițĭ criminaliĭ în ocne. Dezgustător, neplăcut: meserie silnică. Silnic la vorbă, tăcut, mocnit, taciturn. Adv. Cu silă, cu dezgust: a răspunde silnic. V. silnic 2.
1) sílnic (Prah.) și sílnică (Trans.) f., pl. e (rus. šilĭnik, limbariță, d. šilo, sulă, supt infl. lui silnic 2. V. șular). Pelungoasă.
silnicésc v. tr. (d. silnic). Rar. Tratez cu silnicie.
silnic adj. v. ANEVOIOS. DIFICIL. GRABNIC. GRĂBIT. GREOI. IUTE. ÎNTINS. PRECIPITAT. RAPID. REPEDE. REPEZIT. ZORIT.
silnic s. v. SILUITOR.
SILNIC adj. 1. forțat, impus, silit. (Muncă ~.) 2. brutal, forțat, violent. (Mijloace ~.) 3. abuziv, arbitrar, despotic, excesiv, samavolnic, samavolnicesc, (înv.) volnic. (Măsuri ~.) 4. afectat, artificial, căutat, fals, forțat, nefiresc, nenatural, nesincer, prefăcut, silit, studiat, teatral, (rar) teatralist. Gesturi ~; atitudine ~.)
SILNIC s. (BOT:; Glechoma hederaceum) (reg.) nejelnică, orbalț, pelungoasă, prelunjoară, rărunchioasă, rotunjoară, coarda-ielelor, piperul-apelor, (înv.) pristenior.
silnici vb. v. CONSTRÎNGE. FACE. FORȚA. ÎNGREȚOȘA. OBLIGA. SCÎRBI. SILI. SPARGE. STRICA. VIOLA.
GLECHOMA L., GLECOMA, SILNIC, fam. Labiatae. Gen care are o singură specie: Glechoma hederacea L. (syn. Nepeta hederacea Trev.). Gen originar din Europa, Asia, Japonia, America de N, plantă erbacee, perenă. Tulpină repentă, stoloniferă, Frunze crenate pe margini, opuse, deseori cu reflexe roșii-violete persistente, pubescente reniforme, cele superioare aproape cordiforme, lung-pețiolate. Flori hermafrodite, neregulate, albastre sau violete (apar primăvara), cîte 6, în verticile în axa frunzelor, caliciul pubescent, persistent, tubulos, cu 5 dinți triunghiulari, acuminați, aristați, de cîteva ori mai scurți decît lungimea tubului, corolă bilabiată, buza superioară puțin crestată la vîrf, cea inferioară cu 3 lobi, cel din mijloc mai mare, 4 stamine, 2 mai lungi, 2 mai scurte. Fruct format din 4 nucule.

silnici dex

Intrare: silnic (adj.)
silnic adjectiv
Intrare: silnici
silnici verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: silnic (s.m.)
silnic substantiv masculin