SILITÓR, -OÁRE, silitori, -oare, adj. Care își dă silința, care depune toate eforturile; sârguincios, harnic. ♦ (Reg.) Grăbit. – Sili + suf. -tor.

SILITÓR, -OÁRE, silitori, -oare, adj. Care își dă silința, care depune toate eforturile; sârguincios, harnic. ♦ (Reg.) Grăbit. – Sili + suf. -tor.

SILITÓR, -OÁRE, silitori, -oare, adj. Care își dă silința (la învățătură), care se silește; sîrguincios, harnic. Era silitor, ordonat, cuminte. C. PETRESCU, C. V. 99. Era un bărbat silitor Vasile Baciu cînd se găsea în toane bune. REBREANU, I. 56. Smărăndița popii, o zgîtie de copilă, ageră la minte și așa de silitoare de întrecea mai pe toți băieții. CREANGĂ, A. 2.

silitór adj. m., pl. silitóri; f. sg. și pl. silitoáre

silitór adj. m., pl. silitóri; f. sg. și pl. silitoáre

SILITÓR adj. 1. v. harnic. 2. asiduu, insistent, perseverent, sârguincios, sârguitor, stăruitor, susținut, tenace, zelos. (Eforturi ~oare.)

SILITÓR adj. v. activ, incoativ.

Silitor ≠ leneș

SILITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care vădește silință; sârguincios. Elev ~. /a sili + suf. ~tor

silitor a. ocupat fără încetare.

silitór, -oáre adj. Care se silește, harnic: elev silitor.

SILITOR adj. 1. activ, harnic, muncitor, neobosit, neostenit, sîrguincios, sîrguitor, vrednic, zelos, (livr.) laborios, (rar) lucrător, spornic, strădalnic, străduitor, (reg.) abătător, (prin vestul Transilv.) baur, (Transilv. și Ban.) porav, (Mold. și Bucov.) robaci, (prin Olt. și Ban.) sîrnic, (înv.) diligent, nepregetat, nepregetător, nevoitor, rîvnaci, rîvnitor, (înv. fig.) neadormit. (Un om extrem de ~.) 2. asiduu, insistent, perseverent, sîrguincios, sîrguitor, stăruitor, susținut, tenace, zelos. (Eforturi ~.)

silitor adj. v. ACTIV. INCOATIV.