silință definitie

13 definiții pentru silință

SILÍNȚĂ, silințe, s. f. Stăruință îndelungată, osteneală pentru a executa bine ceva, pentru a atinge un scop; efort susținut în muncă sau la învățătură; sârguință, străduință, strădanie, râvnă, zel. ◊ Loc. vb. A-ți da silința (sau toată silința ori toate silințele) = a se sili (3). – Sili + suf. -ință.
SILÍNȚĂ, silințe, s. f. Stăruință îndelungată, osteneală pentru a executa bine ceva, pentru a atinge un scop; efort susținut în muncă sau la învățătură; sârguință, străduință, strădanie, râvnă, zel. ◊ Loc. vb. A-și da silința (sau toată silința ori toate silințele) = a se sili (3). – Sili + suf. -ință.
SILÍNȚĂ, silințe, s. f. Năzuința de a executa ceva bine, efort susținut în muncă sau în învățătură; osteneală, străduință, sîrguință, rîvnă, zel. Țăranul a ajuns să bage de seamă că nu va ajunge să-și cîștige drepturile ce le are decît prin propria-i silință. DEMETRESCU, O. 204. Rîvna-ți fu neobosită, îndelung-a ta silință: Pînă l-adînci bătrînețe pe romîni îmbărbătași. ALEXANDRESCU, M. 15. ◊ Expr. A-și da (mai rar a pune) (toată) silința sau (învechit și arhaizant) a pune silință (sau a face o silință) = a depune toate eforturile pentru a izbuti; a-și da toată osteneala, a se sili. Călugărul și comisul se veseliră. Ionuț își strîmbă obrazul, făcînd o silință să pară și el bucuros. SADOVEANU, F. J. 198. Doamna Florineasca era o fată orfană, crescută de o bunică a ei, care iși dete toată silința de a-i da o bună educațiune. NEGRUZZI, S. I 109. Vezi omul cîtă silință pune ca să mă slujească. CONACHI, P. 292. Să-mi pui toată silința, ca însumi să pot născoci toate. DRĂGHICI, R. 102. – Pl. și: (rar) silinți (SADOVEANU, Z. C. 190).
silínță s. f., g.-d. art. silínței; pl. silínțe
silínță s. f., g.-d. art. silínței; pl. silínțe
SILÍNȚĂ s. 1. v. strădanie. 2. efort, încercare, osteneală, sforțare, strădanie, străduință. (Toate ~ele lui au fost zadarnice.) 3. v. perseverență. 4. hărnicie, râvnă, sârguință, strădanie, străduință, vrednicie, zel, (pop.) sârg, (înv.) activitate, diligență. (E de admirat ~ lui.) 5. bunăvoință, râvnă, sârg, zel, (înv.) proeresis. (Arăta destulă ~, dar nu putea realiza mare lucru.)
SILÍNȚĂ s. v. constrângere, forță, silă, silnicie, violență.
Silință ≠ nesilință
SILÍNȚĂ ~e f. Efort (fizic sau intelectual) în realizarea unui lucru sau în atingerea unui scop; sârguință; străduință; asiduitate. ◊ A-și dă (toată) ~a a-și da osteneala; a depune eforturi; a face tot posibilul. /a sili + suf. ~ință
silință f. 1. întrebuințare peste obiceiu a puterilor fizice și morale; 2. ocupațiune continuă.
silínță f., pl. e (d. a se sili). Sforțare, strădanie, mare încordare a puterilor: a făcut toate silințele ca să scape. Hărnicie, activitate: silința albinelor.
silință s. v. CONSTRÎNGERE. FORȚĂ. SILĂ. SILNICIE. VIOLENȚĂ.
SILINȚĂ s. 1. caznă, chin, efort, forțare, muncă, osteneală, sforțare, strădanie, străduință, trudă, zbatere, (livr.) travaliu, (rar) străduială, străduire, (pop.) canoneală, (reg.) ștrapaț, (prin Munt.) morînceală, (Mold. și Transilv ) zoală, (înv.) căznire, nevoință, ostenință, sforță, strădănuință, strădănuire. (~ lui a fost încununată de succes.) 2. efort, încercare, osteneală, sforțare, strădanie, străduință. (Toate ~ lui au fost zadarnice.) 3. asiduitate, insistență, perseverență, rîvnă, sforțare, sîrguință, stăruință, strădanie, străduință, zel, (pop.) osîrdie. (~ lui s-a dovedit fructuoasă.) 4. hărnicie, rîvnă, sîrguință, strădanie, străduință, vrednicie, zel, (pop.) sîrg, (înv.) activitate, diligență. (E de admirat ~ lui.)

silință dex

Intrare: silință
silință substantiv feminin