SELEMÉT s. n. (Înv.; în expr.) A scoate (pe cineva) la selemet = a distruge din punct de vedere material, a ruina (pe cineva), a aduce la sapă de lemn. [Var.: silimét s. n.] – Din tc. selâmet.

SILIMÉT s. n. v. selemet.

SELEMÉT s. n. (Înv.; în expr.) A scoate (pe cineva) la selemet = a distruge din punct de vedere material, a ruina (pe cineva), a aduce la sapă de lemn. [Var.: silimét s. n.] – Din tc. selâmet.

SILIMÉT s. n. v. selemet.

SELAMÉT s. n. v. selemet.

SELEMÉT s. n. (Învechit, în expr.) A scoate (pe cineva) la selemet = a ruina (pe cineva), a aduce la sapă de lemn. Văzîndu-se scos la selemet, l-a apucat pe chir Ianulea un fel de groază. CARAGIALE, S. N. 40. – Variante: selamét, silimét (FILIMON, la TDRG) s. n.

SILIMÉT s. n. v. selemet.

selemét (înv.) s. n.

selemét s. n.

silimet n. V. selimet: putem în scurt timp să-l scoatem la silimet FIL.

selemét n, pl. urĭ (turc. selamet, siguranță, rezultat bun, d. ar. selamet, sănătate; ngr. selámeti, alb. selahmét, sîrb. selamet). Sec. 18. Scăpare, mîntuire, liman. Azĭ. Olt. (salamet). A ĭeșĭ la salamet, a ĭeșĭ la hedreag, a scăpa de nevoĭ. Sec. 19. Rar azĭ. Perderea averiĭ, faliment: beția l-a scos, cu beția a ajuns la selemet. – Și selimet, silemet, silimet, zelemet.

silimét V. selemet.

zelemét, V. selemet.