SILÍCUĂ s. f. v. silicvă.

SILÍCVĂ, silicve, s. f. Tip de fruct dehiscent în formă de păstaie, caracteristic plantelor din familia cruciferelor, împărțit în interior printr-o membrană subțire, pe care sunt prinse semințele. [Var.: (rar) silicúă s. f.] – Din lat. siliqua, fr. silique.

SILÍCUĂ s. f. v. silicvă.

SILÍCVĂ, silicve, s. f. Tip de fruct dehiscent în formă de păstaie, caracteristic plantelor din familia cruciferelor, împărțit în interior printr-o membrană subțire, pe care sunt prinse semințele. [Var.: (rar) silícuă s. f.] – Din lat. siliqua, fr. silique.

SILÍCVĂ, silicve, s. f. Fruct asemănător cu o păstaie, dar separat în interior printr-o membrană subțire pe care sînt așezate semințele; se întîlnește la crucifere și la unele papaveracee.

silícvă s. f., g.-d. art. silícvei; pl. silícve

silícvă s. f., g.-d. art. silícvei; pl. silícve

SILÍCUĂ s.f. v. silicvă.

SILÍCVĂ s.f. Fruct în formă de păstaie lungă, împărțită în două printr-un perete membranos pe care sunt așezate semințele. [Var. silicuă s.f. / < fr. silique, cf. lat. siliqua].

SILÍCVĂ s. f. fruct uscat, dehiscent, păstaie lungă, împărțită în două printr-un perete membranos pe care sunt așezate semințele. (< fr. silique, lat. siliqua)

SILÍCVĂ ~e f. Fruct uscat, lunguieț, care se desface în două dezvelind un perete central membranos, de care sunt prinse semințele. /<lat. siliqua, fr. silique

*sílică f., pl. ĭ (lat. siliqua). Bot. Păstare. – Și -ícă (fr. silique). Unii zic -cŭă, pl. -cŭe.