SÍLIȘTE, siliști, s. f. 1. (În Evul Mediu, în Țările Române) Locul pe care fusese sau pe care era așezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casă. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pășune. [Acc. și: silíște. – Var.: (reg.) sấliște (acc. și: sălíște), séliște s. f.] – Din sl. selište.

SÍLIȘTE, siliști, s. f. 1. Denumire dată în evul mediu, în țările române, locului pe care fusese sau pe care era așezat un sat; vatra satului. ♦ (Reg.) Loc de casă. 2. (Pop.) Loc necultivat, bun pentru cultura cerealelor, sau loc plantat cu pomi (în apropierea sau în vatra satului). ♦ (Reg.) Pășune. [Acc. și: silíște. – Var.: (reg.) sắliște (acc. și: sălíște), séliște s. f.] – Din sl. selište.

SILÍȘTE, siliști, s. f. (Învechit) Loc pe care este sau a fost așezat un sat; vatra satului. În a treia și ultimă parte vor fi descrise... și unele vechi siliști sau așezăminte de sate și tîrguri părăsite. ODOBESCU, S. II 165. ♦ Loc necultivat (sau plantat cu pomi). Eram singur și urcam în pasul calului printre siliști și printre brădet tînăr, sădit anume ca să arate drumul și hotarele vecinătăților. GALACTION, O. I 333. Și ei îmi călcară, Prin văi și vîlcele... Porumbiști, miriști Și prin vechi siliști. PĂSCULESCU, L. P. 11. 7 pogoane loc siliște mai mult îmbrăcat cu pomi roditori. I. IONESCU, P. 503. – Accentuat și: síliște. - Variante: sălíște (TEODORESCU, P. P. 281), selíște s. f.

síliște s. f., g.-d. art. síliștii; pl. síliști

síliște s. f., g.-d. art. síliștii; pl. síliști

SÍLIȘTE s. v. arie, arman, imaș, izlaz, pășune, vatră.

siliște f. od. vatra satului: drumul să-l lăsăm la siliștea ’naltă. [Slav. SELĬȘTE, locuință (serb.: loc unde a fost un sat)].

Siliște f. V. Seliște.

siliște V. siliște.

síliște (est), selíște și sălíște (vest) și séliște (vechĭ) f. (vsl. selište, cort, locuință, curte, d. selo, moșie, ogor, d. sĭedeti, a ședea; bș. sîrb. selište, loc unde a fost sat; rut. sélište, colonie, confundat de Românĭ cu silište, loc de luptă; pol. siedliszcze, locuință. V. sedelcă). Locu (vatra) satuluĭ și (maĭ des) locu unde a fost un sat. Olt. Locu semănat din juru satuluĭ orĭ caseĭ.

siliște s. v. ARIE. ARMAN. IMAȘ. IZLAZ. PĂȘUNE. VATRĂ.

SILIȘTEA 1. Com. în jud. Brăila, situată în zona de contact a C. Brăilei cu C. Siretului inferior, pe dr. văii Siretului; 1.855 loc. (2005). Satul S. apare menționat documentar în 1756. Până la 1 ian. 1965, satul și com. S. s-au numit Nazâru. 2. Com. în jud. Constanța, situată în V pod. Carasu, pe râul Tibrind; 1.437 loc. (2005). Nod rutier. 3. Com. în jud. Teleorman, pe cursurile superioare ale râurilor Glavacioc și Sericu; 2.701 loc. (2005). Nod rutier. Expl. de petrol și gaze. Până la 1 ian. 1965, satul și com. S. s-au numit Grosu. Bisericile de lemn Sf. Dumitru (1799) și Sfinții Împărați Constantin și Elena (1800-1810), în satele Butești și Puranii de Sus. 4. V. Siliștea-Gumești.

SILIȘTEA CRUCII, com. în jud. Dolj, situată în C. Desnățuiului, pe râul Baboia; 1.821 loc. (2005). Haltă de c. f. (în satul S.C.). Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena (1850-1852, reparată în 1904), în satul S.C.

SILIȘTEA SEACĂ v. Seaca de Pădure.

SILIȘTEA-GUMEȘTI, com. în jud. Teleorman, situată în C. Găvanu-Burdea, pe cursul superior al văii Râu Câinelui; 2.761 loc. (2005). Moară de cereale (1926). În perioada 1 ian. 1965-17 febr. 1968 satul și com. S.-G. s-au numit Siliștea, iar între 17 febr. 1968 și 20 mai 1996 au purtat numele Siliștea Nouă.

SILIȘTEA-STĂNILEȘTI v. Stănilești.

SILIȘTE, Ion, fiul lui Mîndrul 1641 (Cat mold II).