SILHÚI, -ÍE, silhui, -ie, adj. (Despre locuri) Acoperit cu sihle; p. ext. de nepătruns, neumblat, sălbatic. ♦ Fig. (Despre ființe) Cu mișcări dezordonate; zăpăcit, bezmetic, împrăștiat. – Silhă + suf. -ui.

SILHÚI, -IE, silhui, -ie, adj. (Despre locuri) Acoperit cu sihle; p. ext. de nepătruns, neumblat, sălbatic. ♦ Fig. (Despre ființe) Cu mișcări dezordonate; zăpăcit, bezmetic, împrăștiat. – Silhă + suf. -ui.

SILHÚI, -IE, silhui, -ie, adj. (Despre locuri) Acoperit cu sihle; p. ext. de nepătruns, neumblat, sălbatic, pustiu. Plop negru, încrustat în ger Și-ncremenit subt lună Cu rămuriș de zgură și de fier... Învață-mă să uit lumina verii Și-n cîmp silhui, Să dau tristețea mea tăcerii. TOPÎRCEANU, B. 86. Voineasa, sat mare și bogat, tăinuit in mijlocul codrilor silhui. VLAHUȚĂ, R. P. 91. ♦ Fig. (Despre ființe) Cu mișcări dezordonate; zăpăcit, bezmetic. Nu s-astîmpăra Nici cît bați în palme, și-alerga silhuie, O trudea vreo taină și-ar fi vrut s-o spuie Și de multă trudă, n-a vorbit de loc. COȘBUC, P. I 245.

silhúi adj. m., pl. silhúi; f. sg. și pl. silhúie

silhúi adj. m., pl. silhúi; f. sg. și pl. silhúie

SILHÚI adj. aiurea, aiurit, bezmetic, descreierat, nebun, smintit, țicnit, zănatic, zăpăcit, zurliu.

SILHÚI ~ie adj. rar 1) (despre locuri) Care este acoperit cu sihlă și este greu de străbătut. 2) fig. (despre persoane) Care are mișcări dezordonate; dezorganizat. /silhă + suf. ~ui

silhuí2, silhuiésc, vb. IV refl. (reg.) a se juca, a se alinta.

silhuiu a. coperit de codri: munți silhui COȘBUC.

silhúĭ, -úĭe adj. (d. silhă). Cjb. Codri, munțĭ silhuĭ, codri, munțĭ nepîngarițĭ de om, neumblațĭ. – Și sî-.

silhui adj. AIUREA. AIURIT. BEZMETIC. DESCREIERAT. NEBUN. SMINTIT. ȚICNIT. ZĂNATIC. ZĂPĂCIT. ZURLIU.