silhă definitie

2 intrări

28 definiții pentru silhă

SÍHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri; hățiș. [Var.: sílhă, țâhlă s. f.] – Din sl. sŭhlĭ.[1]
SÍLHĂ s. f. v. sihlă.
ȚẤHLĂ s. f. v. sihlă.
SÍHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri; hățiș. [Var.: sílhă, țấhlă s. f.] – Din sl. sŭhlĩ.
SÍLHĂ s. f. v. sihlă.
ȚÂHLĂ s. f. v. sihlă.
SÍHLĂ, sihle, s. f. Pădure deasă de copaci tineri. Într-o margină de sihlă Stă mașina la odihnă Sub cetini adăpostită. DEȘLIU, M. 48. În sihlă, țipătul păsărilor sălbatice se îngîna metalic cu ecoul văgăunilor. C. PETRESCU, S. 215. Sihla mută se-nfioară. Speriat dintr-un hățiș, Pui sfios de căprioară A ieșit la luminiș. TOPÎRCEANU, S. A. 23. – Variante: sílhă (COȘBUC, P. I 161), țíhlă (SADOVEANU, O. III 355) s. f.
SÍLHĂ s. f. v. sihlă.
ȚÍHLĂ s. f. v. sihlă.
síhlă (si-hlă) s. f., g.-d. art. síhlei; pl. síhle
síhlă s. f. (sil. -hlă), g.-d. art. síhlei; pl. síhle
SÍHLĂ s. hățiș, (reg.) târșar, (prin Mold. și Bucov.) sihlete. (~ într-o pădure mai bătrână.)
SÍHLĂ s. v. brad roșu, molid.
SÍLHĂ s. v. pin.
síhlă (-le), s. f. – (Trans., Mold.) Desiș, pădure tînără și deasă. – Var. sîhlă, țihlă, țîhlă, Trans. silhă, sîlhă. Sl. sŭchlĭ „rămuriște” (Candrea). Legătura cu lat. silva (Philippide, Principii, 140; Șeineanu, Semasiol., 148; Tiktin) este improbabilă. – Der. silhui (var. sîlhuietic), adj. (Trans., des, plin de hățișuri); silhiș, s. n. (hățiș); sihlos, adj. (des). Din rom. provine rut. syhlja (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 403; cf. Bogrea, Dacor., IV, 846).
SÍHLĂ ~e f. Pădure mică, deasă, cu mulți lăstari tineri și arbuști; hățiș. [G.-D. sihlei; Sil. si-hlă] /cf. lat. silva
SILHĂ f. v. SIHLĂ.
síhlă, síhle, s.f. (reg.) 1. pădure deasă de copaci tineri; hățiș. 2. numele mai multor specii de conifere: brad, molid, pin. 3. (în forma: silhă) trunchi de copac. 4. (în forma: silhă) nume de plantă; coada-calului.
sihlă (silhă) f. Mold. Buc. pădure deasă cu arbuști drepți și subțiri. [V. sâlhă].
silhă f. Buc. V. sâlhă.
síhlă f., pl. e (din maĭ raru silhă, var. din *tîhlă, *tîlhă. Cp. cu tihăraĭe și cu ung. szilfa, ulm. Cu vsl. suhlĭ, vreascurĭ, uscăturĭ, din cauza formeĭ silhă, n’are legătură. V. tîlhar). Desiș (hățiș) într’o pădure: de abea putea străbate pin desișu întunecos al uneĭ sihle de carpenĭ tinerĭ (Hogaș, VR. 1914, 4-5, 121). – Mold. -. Și țihlă, mold. țî-. In Trans. vest (Vicĭu) sîlhă, „brad înalt”, la Frîncu „codru”. V. bunget, codru, ciriteĭ, brad.
țíhlă, țihlíș, V. sihl-.
țî́hlă, țî́hliș, V. sihl-.
SIHLĂ s. hățiș, (reg.) tîrșar, (prin Mold. și Bucov.) sihlete. (~ într-o pădure mai bătrînă.)
sihlă s. v. MOLID.
silhă s. v. PIN.[1]
sílhă, s.f. – v. sălhă („pădure deasă”).
sílhă, s.f. – v. sălhă.

silhă dex

Intrare: silhă
silhă substantiv feminin
Intrare: sihlă
țihlă substantiv feminin
țâhlă substantiv feminin
silhă substantiv feminin
sihlă substantiv feminin
  • silabisire: si-hlă