SIGURÁNȚĂ, (3) siguranțe, s. f. 1. Lipsă de primejdie; sentiment de liniște și încredere pe care îl dă cuiva faptul de a se ști la adăpost de orice pericol; securitate. 2. Lipsă de îndoială, convingere neclintită, încredere nestrămutată; certitudine. ◊ Loc. adv. Cu siguranță = a) fără îndoială, desigur; sigur; b) cu încredere, cu hotărâre, ferm. ♦ Fermitate, precizie; pricepere, îndemânare. 3. Dispozitiv la armele de foc, care împiedică descărcarea accidentală a armei. ♦ Organ de mașină, aparat sau dispozitiv care protejează un material sau un sistem tehnic împotriva efectelor dăunătoare provocate de acțiuni interioare sau exterioare. ◊ Siguranță în funcționare = fiabilitate. ♦ Dispozitiv care întrerupe automat un circuit electric la trecerea unui curent electric prea intens. ◊ Siguranță automată = siguranță electrică de tipul unui întrerupător automat, care este repusă în funcțiune prin simpla apăsare a unui buton. ♦ Ac de siguranță = ac prevăzut cu o închizătoare care îi acoperă vârful, pentru a evita înțepătura sau pentru a împiedica desprinderea din locul unde este înfipt. ♦ Dispozitiv care se introduce în broasca unei uși, pentru ca ușa să nu poată fi deschisă cu o cheie falsă. 4. (În trecut) Organ de stat cu atribuții de a apăra ordinea și liniștea publică. [Var.: (înv.) siguránție s. f.] – Sigur + suf. -anță.

SIGURÁNȚIE s. f. v. siguranță.

SIGURÁNȚĂ, (3) siguranțe, s. f. 1. Lipsă de primejdie; sentiment de liniște și încredere pe care îl dă cuiva faptul de a se ști la adăpost de orice pericol; securitate. 2. Lipsă de îndoială, convingere neclintită, încredere nestrămutată; certitudine. ◊ Loc. adv. Cu siguranță = a) fără îndoială, desigur; sigur; b) cu încredere, cu hotărâre, ferm. ♦ Fermitate, precizie, pricepere, îndemânare. 3. Dispozitiv la armele de foc, care împiedică descărcarea accidentală a armei. ♦ Organ de mașină, aparat sau dispozitiv care protejează un material sau un sistem tehnic împotriva efectelor dăunătoare provocate de acțiuni interioare sau exterioare. ◊ Siguranță în funcționare = fiabilitate. ♦ Dispozitiv care întrerupe automat un circuit electric la trecerea unui curent electric prea intens. ◊ Siguranță automată = siguranță electrică de tipul unui întrerupător automat, care este repusă în funcțiune prin simpla apăsare a unui buton. ♦ Ac de siguranță = ac prevăzut cu o închizătoare care îi acoperă vârful, pentru a evita înțepătura sau pentru a împiedica desprinderea din locul unde este înfipt. ♦ Dispozitiv care se introduce în broasca unei uși, pentru ca ușa să nu poată fi deschisă cu o cheie falsă. 4. Nume dat în trecut poliției secrete. [Var.: (înv.) siguránție s. f.] – Sigur + suf. -anță.

SIGURÁNȚIE s. f. v. siguranță.

SIGURÁNȚĂ, (3) siguranțe, s. f. 1. Lipsă de primejdie; securitate. Interesul ordinei și siguranței în țară nu numai scuză, dar chiar obligă la asemenea pioase mijloace. REBREANU, R. II 92. Conflictul părea tranșat, ordinea și siguranța portului restabilită prin supunerea oarbă la hotărîrea șefului. BART, S. M. 89. Mă pusei deci în cale să-mi iau măsurile pentru siguranța deplină a popasului meu de noapte. HOGAȘ, M. N. 167. ◊ Expr. A fi în siguranță = a se găsi într-un loc sigur, fără primejdii. 2. Lipsă de îndoială, încredere nestrămutată, convingere neclintită; certitudine. Da, așa este, precum spui, încuviință cu obișnuita-i siguranță pan Zubovski. SADOVEANU, O. VII 85. Și Miron avea siguranța că Dunescu nu va rezista pînă la capăt. REBREANU, R. I 257. În cuvîntul și privirea lui era întotdeauna siguranță. VLAHUȚĂ, O. A. III 85. ◊ Loc. adv. Cu siguranță = a) fără îndoială, desigur; sigur. Rîde și în somn, cu siguranță. DUMITRIU, B. F. 151; b) cu încredere, cu hotărîre, ferm. Făr’ de tine nu mă duc – am răspuns cu siguranță. GHICA, S. 80. ♦ Fermitate, precizie; pricepere, îndemînare. Începu să vorbească cu o siguranță, cu o încredere ale acelei clipe în care deznădejdea trece dincolo de marginile sale și ia chipul unei bucurii- DUMITRIU, B. F. 33. I-ar fi trebuit siguranță și îndrăzneală. SADOVEANU, E. 165. Treceau de pe o linie pe alta cu o siguranță mașinală. REBREANU, R. I 13. 3. Organ de mașină, aparat sau dispozitiv care protejează un material sau un sistem tehnic contra efectelor dăunătoare ale unor acțiuni interioare sau exterioare. ♦ Aparat care întrerupe automat un circuit electric cînd curentul care trece prin el este prea intens. ◊ Ac de siguranță = ac prevăzut cu o închizătoare care îi acoperă vîrful, pentru a evita înțepătura sau desprinderea din locul unde este înfipt. Dacă ar fi pierdut-o pe aceea din lanț, îi rămînea cealaltă, prinsă cu un ac de siguranță în buzunarul interior al vestei. C. PETRESCU, C. V. 44. Supapă de siguranță v. supapă. ♦ Dispozitiv care se introduce în broasca ușii după ce ușa a fost încuiată, ca să nu se poată deschide cu o cheie falsă. 4. Nume dat în regimul trecut poliției politice secrete. Șeful siguranței raporta palatului totul, punînd și de la el. PAS, Z. IV 188. – Variantă: (învechit) siguránție (KOGĂLNICEANU, S. 56, GOLESCU, Î. 29, NEGRUZZI, S. III 180) s. f.

SIGURÁNȚIE s. f. v. siguranță.

siguránță s. f., g.-d. art. siguránței; (dispozitive) pl. siguránțe

siguránță s. f., g.-d. art. siguránței; (dispozitive) pl. siguránțe

SIGURÁNȚĂ s. 1. apărare, asigurare, pază, protecție, protejare, securitate. (Măsuri de ~.) 2. (TEHN.) siguranță în funcționare = fiabilitate. 3. securitate, (înv.) sigurație, siguritate. (Un sentiment de ~.) 4. v. convingere. 5. încredere, nădejde. (Pot să am ~ în voi?) 6. fermitate, hotărâre. (Vocea lui capătă mai multă ~.) 7. certitudine, (livr.) infailibilitate. (~ unui remediu.) 8. precizie. (Dovedește o mare ~ în probele de tir.)

SIGURÁNȚĂ s. v. adeverință, asigurare, chitanță, dovadă, mărturie, recipisă.

Siguranță ≠ dubiu, incertitudine, îndoială

SIGURÁNȚĂ1 s.f. Lipsă de primejdie. 2. Lipsă de îndoială, convingere neclintită; certitudine. 3. Dispozitiv la o armă de foc, care împiedică descărcarea întâmplătoare a acesteia. ♦ Dispozitiv care întrerupe automat un circuit electric. [< sigur + -anță].

SIGURÁNȚĂ2 s.f. Nume dat în trecut poliției politice secrete. [Cf. it. sicurezza].

SIGURÁNȚĂ s. f. 1. lipsă de primejdie. 2. lipsă de îndoială, convingere neclintită; certitudine. 3. capacitate a unui sistem tehnic de a-și păstra calitățile funcționale pentru care a fost creat. 4. dispozitiv la o armă de foc care împiedică descărcarea întâmplătoare a acesteia. 5. dispozitiv care întrerupe automat un circuit electric, în cazul depășirii valorii nominale a acestuia. 6. (în trecut) poliția politică secretă. (< sigur + -anță)

SIGURÁNȚĂ ~e f. 1) Situație fără pericol; lipsă de primejdie; securitate. ◊ A fi în ~ a fi ferit de primejdii. 2) Lipsă de îndoială; convingere fermă; certitudine. ◊ Cu ~ a) cu deplină încredere în sine; b) fără îndoieli. Pentru mai multă ~ a) pentru a fi mai sigur; b) pentru a asigura securitate deplină. 3) Exactitate în realizarea unei acțiuni; dibăcie; dexteritate. 4) Dispozitiv al unei arme de foc care împiedică descărcarea accidentală a acesteia. 5) Dispozitiv care protejează un sistem tehnic împotriva acțiunii dăunătoare sau nedorite. ◊ Ac de ~ ac prevăzut la unul din capete cu închizătoare, întrebuințat pentru a prinde ceva. ~ electrică dispozitiv de întrerupere automată a unui circuit electric, când intensitatea curentului depășește nivelul obișnuit. 6) Poliție secretă. [G.-D. siguranței] /sigur + suf. ~anță

siguranță f. 1. caracterul celor sigure; 2. lipsă de orice pericol.

*siguránță f., pl. e (it. sicuranza, după rom. sigur și ngr. siguráda). Lipsă de pericul: a călătorĭ în siguranță. Certitudine, lipsă de îndoĭală: am siguranță că așa va fi. Poliția de siguranță, poliția care-ĭ urmărește pe criminalĭ: agent al Siguranțeĭ. A pune în siguranță, a pune la adăpost de atacurĭ. Cu siguranță, cu certitudine, sigur: a ști cu siguranță. De sigur, fără îndoĭală: cu siguranță că va veni.

siguranță s. v. ADEVERINȚĂ. ASIGURARE. CHITANȚĂ. DOVADĂ. MĂRTURIE. RECIPISĂ.

SIGURANȚĂ s. 1. apărare, asigurare, pază, protecție, protejare, securitate. (Măsuri de ~.) 2. securitate, (înv.) sigurație, siguritate. (Un sentiment de ~.) 3. certitudine, convingere, credință, încredințare, sentiment, (livr.) convicțiune. (Am ~ că așa se va întîmpla.) 4. încredere, nădejde. (Pot să am ~ în voi?) 5. fermitate, hotărîre. (Vocea lui căpătă mai multă ~.) 6. certitudine, (livr.) infailibilitate. (~ unui remediu.) 7. precizie. (Dovedește o mare ~ în probele de tir.)

SIGURANȚĂ. Subst. Siguranță, siguritate (înv.), încredere, convingere, convicțiune (livr.), certitudine, credință, persuasiune (livr.); aplomb (livr.); încredințare, promisiune fermă. Certitudine, precizie, exactitate, autenticitate, adevăr. Securitate. Apărare, protecție, protejare, pază, ocrotire. Asigurări sociale. Garanție, garantare. Cauțiune; amanet, gaj, zălog. Garant. Asigurător. Asigurat. Adj. Sigur, sigurisim (rar), foarte sigur, absolut sigur, convins; neîndoielnic, neîndoios, incontestabil, de necontestat, indubitabil (franțuzism); cert, categoric, precis, exact, autentic, adevărat. Convingător, persuasiv (livr.). Garantat, asigurat. Vb. A fi sigur, a fi convins, a avea convingerea, a nu avea nici o îndoială (un dubiu), a fi ferm convins; a nu lăsa (a nu încăpea) nici o îndoială, a nu pune la îndoială. A asigura, a da asigurări, a încredința, a convinge, a persuada (livr.); a garanta, a da garanție, a prezenta garanția de.... A (se) asigura, a siguripsi (înv.), a (se) pune la adăpost, a lua măsuri de asigurare, a lua măsuri de siguranță. Adv. Cu siguranță, în mod cert, fără îndoială, fără umbră de îndoială, desigur, sigur, garantat (fam.), neîndoielnic, de bună seamă. În afară de orice pericol, fără (nici un) risc, în siguranță. V. adevăr, afirmație, apărare, certitudine, ocrotire, pază, promisiune, salvare.

CENTURĂ DE SIGURANȚĂ echipament de protecție individuală care fixează corpul pilotului sau al pasagerului la decolare, aterizare, pe timpul zborului acrobatic sau de luptă, la trecerea printr-o zonă turbionară sau printr-un front de furtună, la aterizări și amerizări forțate, pentru a reduce riscurile unor accidentări.

ORGANIZAREA AERIANĂ A SIGURANȚEI MARȘULUI acoperirea aeriană și apărarea antiaeriană a punctelor obligate în cazul deplasării organizate a trupelor dintr-un raion în altul folosind mijloacele de transport din dotare.