SIGNORÍE, signorii, s. f. 1. Formă de guvernământ instituită în unele orașe italiene în Evul Mediu târziu și în Renaștere. 2. Organ de conducere în unele orașe-republici italiene, în Evul Mediu, ales dintre membrii de vază ai breslelor. [Pr.: siniorie] – Din it. signoria.

SIGNORÍE, signorii, s. f. 1. Formă de guvernământ instituită în unele orașe italiene în evul mediu târziu și în Renaștere. 2. Organ de conducere în unele orașe-republici italiene, în evul mediu, ales dintre membrii de vază ai breslelor. [Pr.: siniorie] – Din it. signoria.

!signoríe [gn pron. ni] (si-gno-) s. f., art. signoría, g.-d. art. signoríei; pl. signoríi, art. signoríile

signoríe s. f. [-gno- pron. it. -nio-], art. signoría, g.-d. art. signoríei; pl. signoríi, art. signoríile

SIGNORÍE s.f. Organ de conducere în unele comune-republici italiene din evul mediu; primărie. ♦ Localul unde era instalată această instituție. [Pron. -nio-, gen. -iei. / < it. signoria].

SIGNORÍE s. f. organ de conducere în unele comune-republici italiene din evul mediu; primărie; localul, reședința ei. (< it. signoria)