SIÉSTĂ, sieste, s. f. Odihna și somnul de după prânz. [Pr.: si-es-] – Din fr. sieste.

SIÉSTĂ, sieste, s. f. Odihna și somnul de după prânz. [Pr.: si-es-] – Din fr. sieste.

SIÉSTĂ, sieste, s. f. Odihna și somnul de după prînz. Pater Guido își făcea siesta în jilțul lui, cu bărbia în piept și cu mînile împreunate pe genunchi. SADOVEANU, Z. C. 145. După siestă se iveau iarăși pensionarii. C. PETRESCU, O. P. I 149. ◊ Fig. Pustiul pare mort. Cămilele și-au pregătit siesta și rumegă, culcate lîngă cort. TOPÎRCEANU, P. 72.

siéstă (si-es-) s. f., g.-d. art. siéstei; pl. siéste

siéstă s. f. (sil. si-es-), g.-d. art. siéstei; pl. siéste

SIÉSTĂ s. tabiet, (înv.) paidos. (A-și face ~.)

SIÉSTĂ s.f. Odihnă de după prânz. [Pron. si-es-. / < fr. sieste, cf. sp. siesta].

SIÉSTĂ s. f. odihnă de după prânz. (< fr. sieste)

SIÉSTĂ ~e f. rar Odihnă de după prânz. ◊ A-și face ~a a dormi după prânz. [G.-D. siestei; Sil. si-es-] /<fr. sieste

siestă f. somn după amiazi, în țările calde.

*sĭéstă f., pl. e (fr. sieste, d. sp. siesta, lat. sexta hora, ora VI seara). Somnu de după prînz (amează): a-țĭ face siesta.

SIESTĂ s. tabiet, (înv.) paidos. (A-și face ~.)