SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir.

SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A alunga pe cineva (înjurându-l); a înjura pe cineva. – Din sictir.

SICTIRÍ, sictiresc, vb. IV. Tranz. A alunga înjurînd, a înjura. Hai pașol cu capra, du-te, strigă ea, și-l sictirește. CONTEMPORANUL, III 206. Domnia banii că lua Și pe Stanca-o sictirea. MAT. FOLK. 122. El o sictiri, îi trase două palme și trimețînd-o la gîște, se sui pe cal și plecă la bal. ȘEZ. VI 174.

sictirí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 să sictireáscă

sictirí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sictirésc, imperf. 3 sg. sictireá; conj. prez. 3 sg. și pl. sictireáscă

SICTIRÍ vb. v. drăcui, înjura, ocărî.

A SICTIRÍ ~ésc tranz. (persoane) A alunga în mod brutal. /Din sictir

sictirésc v. tr. (d. sictir). Triv. Alung cu vorba „sictir”.

sictiri vb. v. DRĂCUI. ÎNJURA. OCĂRÎ.

sictiri, sictiresc I. v. t. a insulta, a înjura (pe cineva). II. v. r. a se supăra, a se enerva.