SÍCĂ, sici, s. f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze mari de culoare verde-închis dispuse în rozete și cu flori mici albăstrui sau roșietice în formă de spiculețe (Statice gmelini). – Et. nec.

SICI, sici, s. m. Partea ovală și fără adâncituri a arșicului. – Din tc. sik.

SÍCĂ, sici, s. f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze mari de culoare verde-închis dispuse în rozete și cu flori mici albăstrui sau roșietice în formă de spiculețe (Statice gmelini). – Et. nec.

SICI, sici, s. m. Partea ovală și fără adâncituri a arșicului. – Din tc. sik.

SÍCĂ, sici, s. f. Plantă cu frunze de un verde-închis, cu flori albăstrui sau roșietice (Statice Gmelini). Sica... se găsește prin fînețe. Face flori roșietice. ȘEZ. XV 122.

SICI, sici, s. m. Partea ovală și fără adîncituri a arșicului. Partea dimpotrivă [a arșicului], care stă pe pămînt, se numește sici. ISPIRESCU, la CADE.

sícă s. f., g.-d. art. sícii; pl. sici

sici s. m., pl. sici

sícă s. f., g.-d. art. sícii; pl. sici

sici s. m., pl. sici

SÍCĂ s. (BOT.; Statice gmelini) (reg.) marchedon, garofiță-de-mare, limba-boului, limba-peștelui.

SICI s. armaș, vizir. (~ la arșic, în jocul de arșice.)

sícă s. f. – Plantă (Statice Gmelini). Origine necunoscută.

síci (-iuri), s. n. – 1. Parte rotunjită a arșicului. – 2. Armaș, ministru al poliției, slujbă care se obține la jocul de arșice, la tragerea cu fața în sus. Origine îndoielnică. După Tiktin, din tc. sicn „închisoare”, seccan „temnicer”; mai puțin probabil din tc. sik „masiv” (Șeineanu, II, 321).

SÍCĂ ~ci f. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, cu frunze mari, dispuse în rozete, cu flori violete, grupate în spiculețe, răspândită în deșerturi și pe litoral. /Orig. nec.

sici2 s.n. (înv.) sediu al organizației cazacilor zaporojeni.

siciu n. partea arșicului ce stă pe pământ: la cine cade arșicul siciu, iea armășia ISP. [Turc. SYK, compact].

sícĭ n., pl. urĭ (turc. sicn, temniță, siccan, temnicer). Munt. vest. Armaș la arșic. V. armaș, domn, beĭ, cĭucĭubeĭ.

SICĂ s. (BOT.; Statice gmelini) (reg.) marchedon, garofiță-de-mare, limba-boului, limba-peștelui.

SICI s. armaș, vizir. (~ la arșic, în jocul de arșice.)

SÍCĂ s. f. Denumire dată plantelor erbacee perene din genurile Statice (= Goniolimon) și Limonium, familia plumbaginacee, cu tulpini ramificate, frunze mari, dispuse în rozete, flori mici, în spiculețe, și fructe capsule; sunt răspândite prin stepe, deșerturi și pe litoral.

sici, siciuri s. n. partea scobită a arșicului de miel (perdantă în jocul de copii „siciu-bei”)