Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

15 defini╚Ťii pentru sibilant

SIBIL├üNT, -─é, sibilante, adj. (├«n sintagmele) Consoan─â sibilant─â sau sunet sibilant (╚Öi substantivat, f.) = consoan─â articulat─â prin apropierea v├órfului limbii de alveola superioar─â; consoan─â ╚Öuier─âtoare sau siflant─â. ÔÇô Din fr. sibilant.
SIBIL├üNT, -─é, sibilante, adj. (├Än sintagmele) Consoan─â sibilant─â sau sunet sibilant (╚Öi substantivat, f.) = consoan─â articulat─â prin apropierea v├órfului limbii de alveola superioar─â; consoan─â ╚Öuier─âtoare sau siflant─â. ÔÇô Din fr. sibilant.
SIBIL├üNT, -─é, sibilan╚Ťi, -te, adj. (├Än expr.) Consoan─â sibilant─â sau sunet sibilant (╚Öi substantivat, f.) = consoan─â articulat─â prin apropierea v├«rfului limbii de alveola superioar─â; consoan─â ╚Öuier─âtoare sau siflant─â. Rezonatorul acesta dintre dosul limbii ╚Öi partea posterioar─â a palatului d─â consoanelor ╚Ö, j acel zgomot caracteristic de fric╚Ťiune, acel ╚Öuierat dup─â care au fost numite ╚Öuier─âtoare sau sibilante. GRAM. ROM. I 67.
!sibilánt adj. m; f. sibilántă, pl. sibilánte
sibilántă s. f., g.-d. art. sibilántei; pl. sibilánte
sibilánt adj. n.; adj. f., s. f. sibilántă; pl. n. și f. sibilánte
SIBILÁNT adj. (FON.) siflant, șuierător. (Consoană ~; sunet ~.)
SIBILÁNTĂ s. (FON.) siflantă, șuierătoare.
SIBIL├üNT, -─é adj. ╚śuier─âtor, siflant. ÔÖŽ Consoan─â sibilant─â (╚Öi s.f. ) = consoan─â ╚Öuier─âtoare sau siflant─â. [< fr. sibilant].
SIBILÁNT, -Ă adj., s. f. siflant(ă). (< fr. sibilant)
SIBIL├üNT ~t─â (~╚Ťi, ~te) ╚Öi substantival (despre sunete consonante) Care se articuleaz─â cu o u╚Öoar─â ╚Öuier─âtur─â; siflant. /<fr. sibilant
sibilantă f. Gram. consoană ce produce un șuerat: j, s, ș sunt sibilante.
*sibil├ínt, -─â adj. (lat. sibilans, -├íntis. V. ╚Öu─şer). Gram. ╚śu─şer─âtor, ca sunetele s, ╚Ö, z, j.
SIBILANT adj. (FON.) siflant, șuierător. (Consoană ~; sunet ~.)
SIBILANTĂ s. (FON.) siflantă, șuierătoare.

Sibilant dex online | sinonim

Sibilant definitie

Intrare: sibilant
sibilant adjectiv