16 definiții pentru sfărâmătură
SFĂRÂMĂTÚRĂ, sfărâmături,
s. f. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. [
Var.:
sfărmătúră s. f.] –
Sfărâma +
suf. -ătură.
SFĂRMĂTÚRĂ s. f. v. sfărâmătură. SFĂRÂMĂTÚRĂ, sfărâmături,
s. f. Obiect spart în bucăți (mici); fragment, bucată dintr-un astfel de obiect. [
Var.:
sfărmătúră s. f.] –
Sfărâma +
suf. -ătură.
SFĂRMĂTÚRĂ s. f. v. sfărâmătură. SFĂRÎMĂTÚRĂ, sfărîmături,
s. f. (Și în forma sfărmătură) Obiect spart în bucăți mici; fragment dintr-un astfel de obiect. În curtea cea mare sînt tot felul de sfărîmături. CAMIL PETRESCU, O. I 205. S-ar putea culege încă numeroase versuri... Ele sînt ca niște sfărîmături din marea inimă a poetului patriot. DEMETRESCU, O. 163. ◊
Fig. Noaptea creștea umedă, iar din mahala veneau cînd și cînd sfărmături de cîntece și chiote. DUNĂREANU, CH. 39. – Variante:
sfărmătúră, sfărămătúră (SADOVEANU, O. VI 56, NEGRUZZI, S. I 21)
s. f. SFĂRMĂTÚRĂ s. f. v. sfărîmătură. sfărâmătúră s. f.,
g.-d. art. sfărâmătúrii;
pl. sfărâmătúri
sfărâmătúră s. f., g.-d. art. sfărâmătúrii; pl. sfărâmătúri SFĂRÂMĂTÚRĂ s. 1. (rar) zdrobitură, (pop.) zdrumicătură. (~ unui pahar.) 2. brac, (reg.) fărâmătură. (~ dintr-un obiect.) 3. bucățică, fărâmătură. (N-a mai rămas nici o ~ din...) SFĂRÂMĂTÚRĂ s. v. fracție. SFĂRÂMĂTÚRĂ ~i f. Lucru spart în bucăți mici. 2) Fragment dintr-un astfel de lucru. [G.-D. sfărâmăturii] /a sfărâma + suf. ~tură sfărămătură f. lucru sfărămat.
fărmătúră f., pl. ĭ. Bucățică care cade dintr’o bucată maĭ mare: fărmăturĭ de pîne. – Și
sf-: sfărmăturĭ de zid. Și
fărămătură, fărîmătură și (vest)
fărămitură, firimitură și
frimitură. sfărîmătură s. v. FRACȚIE. SFĂRÎMĂTURĂ s. 1. (rar) zdrobitură, (pop.) zdrumicătură. (~ unui pahar.) 2. brac, (reg.) fărîmătură. (~ dintr-un obiect.) 3. bucățică, fărîmătură. (N-a mai rămas nici o ~ din...) Sfărâmătură dex online | sinonim
Sfărâmătură definitie
Intrare: sfărâmătură
sfărâmătură substantiv feminin