sfredeli definitie

12 definiții pentru sfredeli

SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel.
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri, a perfora (cu sfredelul). 2. Tranz. Fig. (Despre priviri, despre senzații dureroase etc.) A pătrunde, a străbate (ca un sfredel); a scormoni. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătându-l, făcându-și drum. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. – Din sfredel.
SFREDELÍ, sfredelesc, vb. IV. 1. Tranz. A găuri un material sau o rocă cu ajutorul sfredelului; p. ext. (despre agenți distrugători) a face găuri. Apele Selitei străbat făgașuri adînci de straturi calcaroase, sfredelind apoi pămînturile argiloase. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 373, 6/1. Streșinile picură, sfredelind încet și adînc zăpada albă și lucioasă. DELAVRANCEA, T. 87. A sfredelit ușa cu un burghiu. CARAGIALE, O. III 33. ◊ (Prin metonimie) Continuă să sfredelească găurile, suflînd să împrăștie tărîțele de lemn. C. PETRESCU, Î. II 183. ◊ Refl. pas. Se sfredelește pămîntul, pentru a se scoate avuțiile ascunse. ȘEZ. I 204. ◊ Intranz. Fig. Stoicea sfredelea în pămînt cu ochii. GALACTION, O. I 55. 2. Tranz. A străpunge (sau a da impresia că străpunge) corpul sau simțurile omului, provocînd durere fizică sau morală. Fruntea era sfredelită de glonț. SADOVEANU, O. I 66. Ochii lui mă sfredeleau pînă la inimă, pînă la adormita-mi conștiință. GALACTION, O. I 109. Un cerc de foc îi strîngea capul și un cui țintuit în frunte părea că-i sfredelește creierul. BART, S. M. 77. Scotea, nene... niște țiuituri din naiul lui, de zgîrîia și sfredelea auzul. ISPIRESCU, U. 110. ◊ Intranz. Gîndurile încurcate, chinuitoare, sfredelind în miezul de nepătruns al aceleiași întrebări... îl părăsiră. DUMITRIU, N. 247. [Zvonul și țiuitul] sfredeleau și-l pătrundeau ca o jale din necunoscut. SADOVEANU, P. M. 105. ◊ Refl. O durere mare i se sfredelea în piept. REBREANU, I. 58. ♦ A străpunge mediul înconjurător, străbătîndu-l, făcîndu-și drum. Așteptară cîteva clipe, sfredelind noaptea luminoasă de-atîta zăpadă. V. ROM. noiembrie 1953, 12. Cîteva țipete lungi sfredeliră văzduhul. SADOVEANU, O. VI 47. 3. Refl. Fig. A se mișca în spirale, a forma spirale. Într-acel loc, unde apele se-nvrăjbesc și se sfredelesc în adînci vîrtejuri, vasul începu a șovăi. ODOBESCU, S. I 144.
sfredelí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 să sfredeleáscă
sfredelí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfredelésc, imperf. 3 sg. sfredeleá; conj. prez. 3 sg. și pl. sfredeleáscă
SFREDELÍ vb. v. găuri.
SFREDELÍ vb. v. iscodi, scruta.
A SFREDELÍ ~ésc tranz. 1) A găuri cu sfredelul. 2) fig. (despre privire, gânduri etc.) A străpunge asemenea unui sfredel; a pătrunde adânc (provocând senzații neplăcute). ◊ ~ cu privirea a scruta. /Din sfredel
sfredelì v. 1. a găuri cu sfredelul; 2. a se înfunda; apele se sfredelesc în adânci vârtejuri OD.
sfredelésc v. tr. (d. sfredel). Bortelesc cu sfredelu. Pin ext. Bortelesc stricînd părețiĭ: acest chiriaș mi-a sfredelit casa. – În nord și sflederesc (Drum Drept, 1916, 377). V. potricălesc.
sfredeli vb. v. ISCODI. SCRUTA.
SFREDELI vb. a găuri, a perfora, a scobi, a străpunge, (înv. și reg.) a petrece, a potricăli, (reg.) a găuni, a sfredeluși, (Mold. și Bucov.) a borteli, a borti, (prin Ban.) a butori, (Olt.) a răzbici, (prin vestul Transilv.) a sclidirl. (A ~ într-un material dur.)

sfredeli dex

Intrare: sfredeli
sfredeli verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a