SFRÉDEL, sfredele, s. n. 1. Unealtă în formă de bară, prevăzută la un capăt cu muchii ascuțite sau cu tăișuri și folosită pentru executarea găurilor; burghiu. 2. (Art.) Numele popular al unei constelații formate din trei stele. – Din bg. svredel.

SFRÉDEL, sfredele, s. n. 1. Unealtă în formă de bară, prevăzută la un capăt cu muchii ascuțite sau cu tăișuri și folosită pentru executarea găurilor; burghiu. 2. (Art.) Numele popular al unei constelații formate din trei stele. – Din bg. svredel.

SFRÉDEL, sfredele, s. n. 1. Burghiu de mînă, cu vîrf ascuțit, folosit mai ales pentru găurit lemnul. Un sfredel mare se aude rozînd țesăturile uscate ale blănii bătrîne de stejar. CARAGIALE, O. I 291. Scoală-te, c-am găsit și secure și frînghie și sfredel și tot ce-mi trebuie. CREANGĂ, P. 134. Uneltele necesare: 1 sfredel mare și 1 mic. I. IONESCU, P. 255. ◊ (În metafore și comparații) Pletele cădeau în sfredele dese pe umeri. SADOVEANU, la TDRG. Porcii... cu coada sfredel și cu rîtul în jos, ronțăiau ghinda. DELAVRANCEA, V. V. 176. Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț Purceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă. EMINESCU, O. I 84. ♦ Burghiu pentru piatră, folosit în industria minieră, mai ales la executarea găurilor de mină. 2. Numele popular al unei constelații formată din trei stele.

sfrédel s. n., pl. sfrédele

!sfrédelul-lémnului (insectă) s. m. art.

!Sfrédelul-Rusáliilor (sărbătoare) (pop.) (-li-i-) s. propriu n.

sfrédel s. n., pl. sfrédele

sfrédelul-lémnului s. n.

sfrédelul-Rusáliilor s. n.

SFRÉDEL s. 1. burghiu. 2. (TEHN.) (pop.) spițelnic. (Cu ~ul se fac găuri în căpățâna roții căruței.) 3. (ENTOM.) sfredeluș. (~ul este omida fluturelui numit răchitar.) 4. (ASTRON.; art.) (reg.) spițelnicul (art.), câinele-mic, iezii-caprei (pl.).

SFRÉDEL s. v. buclă, bulboacă, bulboană, cârlionț, creț, inel, ochi, ondulație, ondulă, spirală, val, valvârtej, vâltoare, vârtej, volbură, zuluf.

SFREDELUL RUSÁLIILOR s. v. strat de rusalii, todorusale.

SFREDELUL-MÍC s. v. burghiul.

sfrédel (-le), s. n. – 1. Burghiu. – 2. Spirală. – 3. Larvă de fluture (Cossus ligniperda). – Mr. sfreadine, megl. frădel, (s)fǫrdel(ă). Sl. svrŭdlŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 341; Conev 66), cf. bg. svredel, sb. svrdao, ceh. svide, pol. swider. – Der. sfredeleac, s. n. (Mold., burghiu); sfredeli, vb. (a găuri, a perfora cu sfredelul; a pătrunde, a intra; refl., a se răscoli, a se întoarce); sfredelitor, adj. (pătrunzător); sdrelitură, s. f. (găurire); sfredeluș, s. m. (pitulice, Troglodytes parvulus; larva răchitarului, Cossus ligniperda).

SFRÉDEL ~e n. Unealtă de perforat prin rotație, constând dintr-o bară de oțel spiralată și cu muchii ascuțite; burghiu. /<bulg. svredel

sfredel n. 1. unealtă de lemn terminată cu un fel de șurup de metal spre a face găuri în lemn; 2. fig. vioiu și sprinten: e ca un sfredel; 3. fam. sfredelul dracului, babă vrăjitoare. [Bulg. SVREDEL].

sfrédel n., pl. e (bg. svredel, rus. sverló, vsl. svrĭdlŭ). Est. Burghiŭ, unealtă terminată c’un vîrf ascuțit în formă de șurub și care se învîrtește ca să se facă găurĭ în lemn. Fig. Sfredelu draculuĭ, babă vrăjitoare; persoană răzbătătoare. – Și sfleder (Șez. 36, 33). – Dim. sfredeleac și sfredeac, sfredĭac (ca drumeac și rădeac, rădiac), pl. ece, și sfredeluș, pl. e. V. coarbă, spițelnic.

SFREDEL s. 1. (TEHN.) burghiu, (reg.) bîrdie, borăr, șticaiz, (prin Transilv.) șaitău. 2. (TEHN.) (pop.) spițelnic. (Cu ~ se fac găuri în căpățîna roții.) 3. (ENTOM.) sfredeluș. (~ul este omida fluturelui numit răchitar.) 4. (ASTRON.; art.) (reg.) spițelnicul (art.), cîinele-mic, iezii-caprei (pl.).

sfredel s. v. BUCLĂ. BULBOACĂ. BULBOANĂ. CÎRLIONȚ. CREȚ. INEL. OCHI. ONDULAȚIE. ONDULĂ. SPIRALĂ. VAL. VALVÎRTEJ. VÎLTOARE. VÎRTEJ. VOLBURĂ. ZULUF.

sfredelul rusaliilor s. v. STRAT DE RUSALII. TODORUSALE.

sfredelul-mic s. v. BURGHIUL.