SFORICÍCĂ, sforicele, s. f. Diminutiv al lui sfoară; sforișoară. – Sfoară + suf. -icică.

SFORICÍCĂ, sforicele, s. f. Diminutiv al lui sfoară; sforișoară. – Sfoară + suf. -icică.

SFORICÍCĂ, sforicele, s. f. Diminutiv al lui sfoară. 1. v. sfoară (1). Înfășură cozile [florilor] în hîrtie, le legă strîns cu o sforicică. MIHALE, O. 451. Fata face un nod într-o sforicică. SEVASTOS, N. 10. 2. v. sfoară (2). [Urice și zapise] pentru stăpînirea oricării sforicele de moșie. ODOBESCU, S. III 258. Sînt aici două sforicele de pămînt. I. IONESCU, P. 481.

sforicícă s. f., g.-d. art. sforicélei; pl. sforicéle, art. sforicélele

sforicícă s. f., g.-d. art. sforicélei; pl. sforicéle

SFORICÍCĂ s. sforișoară.

SFORICICĂ s. sforișoară.