SFOIÁG, (1) s. n., (2) sfoiegi, s. m. 1. S. n. (Reg.) Mucegai. 2. S. m. Larvă a unei specii de gândac (Tenebria molitar), de culoare gălbuie sau cafenie, care se dezvoltă și trăiește în faina de grâu, degradând-o și făcând-o inutilizabilă. ♦ Vierme asemănător cu râma, care trăiește prin pivnițe și prin casele umede. – Din bg. svojak.

SFOIEGÍ, pers. 3 sfoiegește, vb. IV. Refl. (Reg.) A mucezi. [Pr.: sfo-ie-] – Din sfoiag.

SFOIÁG, (1) s. n., (2) sfoiegi, s. m. 1. S. n. (Reg.) Mucegai. 2. S. m. Larvă a unei specii de gândac (Tenebrio molitor), de culoare gălbuie sau cafenie, care se dezvoltă și trăiește în făina de grâu, degradând-o și făcând-o inutilizabilă. ♦ Un fel de vierme asemănător cu râma, care trăiește prin pivnițe și prin casele umede. – Din bg. svojak.

SFOIEGÍ, pers. 3 sfoiegește, vb. IV. Refl. (Reg.) A mucezi. [Pr.: sfo-ie-] – Din sfoiag.

SFOIÁG (1) s. n., (2) sfoiegi, s. m. 1. (Regional) Mucegai. Smîrcurile... prind deasupra sfoiag verde. STANCU, D. 350. 2. Larvă a unei specii de gîndaci, de culoare gălbuie sau cafenie, care se dezvoltă și trăiește în făina de grîu (Tenebrio molitor). ♦ Un fel de vierme asemănător cu rîma, care trăiește prin pivnițe și prin casele umede.

SFOIEGÍ, sfoiegesc, vb. IV. Refl. (Regional). A mucezi, a căpăta mucegai.

sfoiág1 (larvă de gândac, vierme) s. m., pl. sfoiégi

sfoiág2 (mucegai) (reg.) s. n.

!sfoiegí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se sfoiegéște, imperf. 3 sg. se sfoiegeá; conj. prez. 3 să se sfoiegeáscă

sfoiág (larvă a unui gândac, vierme) s. m., pl. sfoiégi

sfoiág (mucegai) s. n.

sfoiegí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sfoiegésc, 3 sg. sfoiegéște, imperf. 3 sg. sfoiegeá; conj. prez. 3 sg. și pl. sfoiegeáscă

SFOIÁG s. v. molete, mucegai, mucezeală, mușiță, vierme de făină.

SFOIEGÍ vb. v. mucegăi, mucezi.

sfoiág (-iégi), s. m. – 1. Larvă a unei specii de gîndac (Terebrio molitor). – 2. (Trans.) Mucegai. – Var. (s)faiog, sfoiog. Origine îndoielnică. Pare să derive de la foi „a mișuna”, cu suf. -og. S-a mai pus în legătură cu sb. svud „miros de arsură” (Cihac, II, 341); cu lat. folium, cu suf. -ac (Pascu, Suf., 190); sau cu bg. svojak „cumnat” (Candrea; cf. Scriban). – Der. sfo(i)gi, vb. refl. (Olt., a se mucezi).

sfoiag m. (în Oltenia) 1. mucegaiu; 2. gândac de făină (Tenebrio molitor). [Origină necunoscută].

sfoĭág n., pl. inuz. urĭ (orig neșt.; bg. svoĭak înseamnă „cumnat”. Cp. cu sfaĭog). Vest. Mucegaĭ: case vechĭ de piatră cu gangurĭ întunecoase și scărĭ pe care vremea a semănat sfoĭag (ChN. 2, 70). – Și sfoĭog (pl. oage): aceleașĭ sfoĭog de barbă (a Jidanuluĭ) azvîrlit, peticit pe icĭ pe colo (CL. 1919, 3, 213).

sfoĭegésc și -jésc v. intr. (d. sfoĭag). Vest. Mucegăĭesc.

sfoiag s. v. MOLETE. MUCEGAI. MUCEZEALĂ. MUȘIȚĂ. VIERME DE FĂINĂ.

sfoiegi vb. v. MUCEGĂI. MUCEZI.